PLUS anunță o modificare la pactul pentru alegeri anticipate

Data actualizării: Data publicării:
dacian ciolos pe scena plus
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PLUS vine cu precizări legate de pactul pentru alegeri anticipate, propus ieri tuturor partidelor din opoziție, după ce Călin Popescu Tăriceanu a criticat documentul.

Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare, deci nu vrem să instituim o regulă pe termen nedeterminat. Suprapunerea din iunie 2020 ar avea loc absolut circumstanțial. Sigur că s-ar putea invoca durata egală a mandatelor pentru aleșii locali și pentru parlamentari (de patru ani și în cazul unora și în cazul celorlalți), ceea ce ar duce la noi alegeri comasate. Dar există posibilitatea constituțională ca mandatul parlamentarilor să înceteze mai devreme (dizolvarea Parlamentului), ceea ce ne bagă într-o discuție juridică mai complicată cu argumente pro și contra”, arată un comunicat al PLUS.

În aceste condiții, formațiunea anunță că a fost înlocuit termenul de 6 iunie cu formularea „până la alegerile locale”.

Alegerile locale de anul viitor sunt o limită maximă până la care să fie organizate alegerile parlamentare anticipate. Dacă există voință politică și un angajament ferm al tuturor partidelor din opoziția actuală că vor să scoată țara din criză, putem organiza anticipate”, potrivit comunicatului.

Reacția vine în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a declarat că pactul pentru organizarea alegerilor anticipatenu propus de Alianța USR-PLUS nu este o idee valabilă, atât timp cât Guvernul este încă în funcțiune. Liderl ALDE a precizat că inițiatorii pactului ar trebui să se citească mai cu atenție Constituția.

Călin Popescu Tăriceanu a spus ieri că pactul pentru organizarea alegerilor anticipate propus de Alianța USR-PLUS nu este o idee valabilă, atât timp cât Guvernul este încă în funcțiune.

Cei care vin cu astfel de propuneri cred că nu au în vedere că în momentul de față, nu se poate pune problema, atâta vreme cât este un guvern în funcțiune. Pentru anticipate e nevoie să se realizeze un mecanism prevăzut în Constituție. Chiar dacă se face o înțelege politică pentru anticipate, trebuie făcuți pași constituționali. Probabil că cei care fac asemenea propuneri ar trebui să pună mâna să citească Constituția. E gândită în așa fel încât să evite crizele politice”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri