Plajele noi vor fi închiriate pe doi ani. Licitaţia internaţională pentru dezvoltarea lor se va face după finalizarea PUZ-urilor

Data publicării:
Lucrări de înnisipare a plajei din zona cartierului Faleza Nord pe16 august 2014.
Segmentele noi de plaje vor fi închiriate pe o perioadă de doi ani. Foto: Bogdan Chesaru/Inquam Photos

Plajele noi de pe litoralul românesc vor fi închiriate pentru o perioadă de doi ani, pentru că nu au încă Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) făcute, urmând ca după finalizarea acestora să fie planificată dezvoltarea segmentelor noi de plajă pe termen lung printr-o licitaţie internaţională, a declarat ministrul Mediului Barna Tanczos, informează Agerpres.

"S-a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care se finalizează procedura pentru licitaţiile pentru plaje, pentru sectoarele unde au expirat contractele de închiriere. A fost nevoie de această ordonanţă şi de o procedură specială, unde termenele sunt scurtate pentru a preda plajele noilor administratori, noilor chiriaşi până pe data de 15 aprilie. Această procedură nouă prevede reducerea termenelor, organizarea licitaţiei la nivel ANAR Bucureşti, prevede posibilitatea încheierii pe doi ani de zile, adică pentru două sezoane. Motivul pentru care vorbim de o pre-perioadă de tranziţie este lipsa PUZ-urilor pentru sectoarele noi de plajă. Acolo, pentru a realiza lucrări de construcţie, chiar şi temporare, constând în infrastructură de energie electrică, de apă curentă, de apă menajeră, de beach-baruri sau de infrastructură pentru sezonul estival, din punct de vedere turistic, este nevoie de reglementare la nivel local prin acest PUZ. Aceste PUZ-uri nu există încă, motiv pentru care doi ani până la finalizarea acestora se va merge pe o soluţie temporară, de închiriere pe termen scurt, după care, cu PUZ-urile în vigoare, să se poată face o dezvoltare pe termen lung durabilă a plajelor din România", a spus Barna Tanczos.

"Cu planurile urbanistice zonale în vigoare, cu acel studiu făcut prin OAR pe care îl lansăm săptămânile viitoare, printr-o licitaţie internaţională, să se poată face o dezvoltare pe termen lung, durabilă a plajelor din România", a adăugat acesta.

Ministrul a spus că Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) şi Ministerul Turismului vor stabili condiţiile de licitaţie şi condiţiile de punctaj.

"Caietul de sarcini va fi vizat şi de Ministerul Turismului. Am avut multe discuţii cu Ministerul Turismului, pentru că ANAR nu este instituţie specializată în activităţi turistice şi stabilirea condiţiilor de licitaţie, motiv pentru care am avut sprijinul Ministerului Turismului şi, împreună cu Ministerul Turismului, ANAR va stabili condiţiile de licitaţie, condiţiile de punctaj. Acolo sunt foarte multe discuţii, inclusiv printre operatorii de la faţa locului. Unii spun că doar hotelierii ar trebui să aibă, alţii spun că ar trebui să aibă oricine posibilitatea să închirieze plaje. Unii vor pentru distracţie, alţii vor pentru activităţi familiare. Deci, e o chestiune foarte complicată, dar, cu siguranţă, împreună cu Ministerul Turismului, se vor găsi soluţiile şi pentru cei care sunt de vârsta noastră, tinerii, şi cei care sunt şi mai tineri sau mai puţin tineri. Se vor obţine toate avizele şi se vor face contractele până la începutul sezonului estival. Cu siguranţă, excepţiile sunt prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă şi se poate finaliza procedura", a susţinut şeful de la Mediu.

Guvernul a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Ordonanţa de Urgenţă privind procedura de închiriere a suprafeţelor de plajă cu destinaţie turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023-2024.

Reglementarea procedurii de închiriere prin reducerea termenelor asigură posibilitatea atribuirii contractelor de închiriere astfel încât operatorii economici să aibă posibilitatea pregătirii la timp a suprafeţelor de plajă pentru turism, ţinând cont de faptul că la 1 mai 2023 începe sezonul estival, notează MMAP.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul viral prin care economisești sute de lei la factura de gaz: „Aici avem un buton pentru...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Volodimir Zelenski
Cum a încercat Zelenski să-l împiedice pe Scholz să vorbească la telefon cu Putin
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului