Actualizare 17.25. Petre Roman rămâne deocamdată parlamentar. Colegii săi din Comisia Juridică au decis să mai ceară un punct de vedere din partea Agenţiei Naţionale de Integritate până să ia o decizie de încetare a mandatului.
Actualizare 14.15. Petre Roman cere colegilor să nu dea curs solicitării ANI. „Mă aflu în cursul unei proceduri în justiție. Atâta timp cât am dreptul de a-mi căuta dreptatea în justiție nu se poate confirma ceea ce pretinde ANI” a declarat Petre Roman în fața membrilor comisiei juridice.
Fostul premier a contestat din nou raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea sa, de această dată la Curtea de Apel, în situaţia în care Camera Deputaţilor trebuia să ia act de încetarea mandatului său, ca urmare a rămânerii definitive a sesizării ANI.
Astăzi Plenul Camerei va lua act de încetarea mandatului de deputat al liberalui Petre Roman. Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, pe 12 ianuarie, că raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a lui Petre Roman este definitiv.
ANI a constatat, în martie 2014, că liberalul este în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, pentru că deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată.