Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul BOR Daniel, primiți la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
Patriarhii Bartolomeu si daniel alaturi de președintele Klaus Iohannis
Patriarhul Bartolomeu și Patriarhul Daniel au fost primiți la Cotroceni Foto: presidency.ro

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă, şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, au fost primiţi sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.


„Prefericirea voastră, este o mare plăcere să mă vizitaţi astăzi împreună cu Sanctitatea Sa”, a afirmat cu acest prilej preşedintele Klaus Iohannis.

„Şi pentru noi este o onoare”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Întrevederea a avut loc la Palatul Cotroceni.

Patriarhul ecumenic al Patriarhiei de Constantinopol, Bartolomeu, a sosit vineri la Bucureşti, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, pentru a participa la evenimentele legate de Sfinţirea Catedralei Naţionale.

bartolomeu iohannis 24_noiembrie_2018_-_palatul_cotroceni_presidency
Patriarhul Daniel și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu au fost primiți la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri o scrisoare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel în care arată că, din motive care ţin de agenda europeană, nu va lua parte la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului care va avea loc duminică.

„Preafericirea Voastră, vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018”, arăta şeful statului în scrisoare.

Preşedintele Iohannis subliniază că sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte.

„Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arată legătura profundă care ne uneşte în spiritul credinţei şi al valorilor creştine pe care Biserica le cultivă în societate”, spune şeful statului în scrisoare.

Şeful statului va participa duminică la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.

(text: Agerpres)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri