Nicolae Ciucă, despre o posibilă escaladare a conflictului Iran - Israel: „Ferească Dumnezeu de ceea ce ar putea să se întâmple”

Data publicării:
nicolae ciuca
Liderul PNL Nicolae Ciucă. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Fostul șef al Armatei și ministru al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, actual președinte PNL, a declarat, referindu-se la conflictul Iran - Israel, că va exista cu siguranţă o ripostă din partea Israelului. Președintele Senatului a discutat cu premierul Marcel Ciolacu pe acest subiect, pentru a avea „o opinie coordonată”.

„Liderii celor mai mari puteri ale lumii s-au întâlnit şi au discutat şi faptul că procesul acesta de analiză, procesul în care se măsoară fiecare decizie şi probabil se vor măsura cuvintele care vor fi folosite în declaraţiile de presă la finalul acestor întâlniri, trebuie să ne determine pe fiecare dintre noi să fim parte la acest îndemn de echilibru, astfel încât să nu generăm... Oricum, această spirală a conflictului există, este menţinută undeva acolo unde riscurile sunt gestionate, ceea ce este important să nu se intre într-o dinamică, într-un ritm pe care nu mai putem să îl controlăm după aceea. Am văzut oameni pe stradă, pe Calea Victoriei, mergând în linişte, plimbându-se şi având bucuria faptului că se pot întâlni, se pot discuta, se pot plimba, pot opri să stea la o terasă. Chestiunile astea sunt datorate faptului că avem linişte, avem pace. Ferească Dumnezeu de ceea ce ar putea să se întâmple după o escaladare a conflictului”, a declarat Nicolae Ciucă, duminică seară, la B1 TV, potrivit News.ro.

Potrivit lui Ciucă, existau unele indicii că ar urma să aibă loc o astfel de acţiune militară, dar că nimeni nu a putut să prevadă când va avea loc.

„Începând de ieri, de când au apărut primele indicii că urmează să aibă loc o astfel de acţune, sigur, nimeni nu a putut să prevadă când se va întâmpla, dar era absolut iminent, a existat o stare de nelinişte şi pot să vă spun că personal am petrecut toată noaptea privind la canalele noastre de ştiri din momentul în care au preluat. CNN începând de aseară a relatat tot firul acţiunilor”, a spus Ciucă.

Ciucă a discutat cu Ciolacu

Nicolae Ciucă a afirmat că a discutat şi cu premierul Marcel Ciolacu despre acest subiect.

„Am discutat cu premierul astăzi, încercând să avem o opinie coordonată şi să putem să avem concluzii şi date care să genereze eventuale măsuri la nivel guvernamental şi politic”, a precizat Ciucă.

Întrebat cu ce va semăna riposta Israelului, Ciucă a răspuns că SUA nu vor participa la o ripostă.

„Ieri preşedintele Biden se afla în afara Washingtonului şi a revenit la Casa Albă, a intrat în Situation Room cu toţi liderii responsabili şi a putut să gestioneze răspunsul şi măsurile de apărare la nivelul Israelului astfel încât afectele celor peste 300 de vectori care s-au năpustit asupra Israelului să poată să nu atingă decţt într-o foarte mică măsură teritoriul israelian (...)

În astfel de situaţii există o marjă a răspunsului şi poate fi un răspuns minimal, cu o contrareacţie şi poate fi un răspuns care să prevadă şi să aibă în vedere alte obiective. Aici depinde foarte mult de tot ceea ce ţine de coordonarea deciziei politice, nu doar în coordonare cu leadershipul israelian, ci în coordonare cu ceilalţi lideri pentru că avem deja declaraţi conform cărora SUA nu vor participa la o acţiune contraofensivă împotriva Iranului. Sunt dezbateri şi am putut să urmăresc să văd diferite analize care spun că acţiune aîn sine, răspunsul Iranului nu a generat suficiente motive astfel încât SUA să fie parte la acţiunea contrarăspuns a Israelului, ca atare foarte greu de anticipat”, a mai spus preşedintele Senatului.

„Cu certitudine va exista un răspuns”

Nicolae Ciucă a mai adăugat că va exista un răspuns către Iran, dar că planurile nu vor fi prezentate public niciodată.

„Acolo este o problemă istorică de simţire. Oamenii sunt în acea stare conflictuală nu de două săptămâni, nu de doi ani, sunt într-o stare conflictuală de zeci de ani. Ca atare sunt cei mai în măsură să balanseze şi să ia o decizie.

Este absolut de înţeles că nu se iese cu o dată exactă, cu o prezentare a planului. Cu certitudine vor avea loc acţiuni care să contrabalanseze. Sunt foarte multe dscuţii conform cărora nu s-a reuşit descurajarea acţiunii Iranului şi după ce s-a întâmplat azi noapte cu certitudine va exista un răspuns”, a concluzionat Nicolae Ciucă.

Iranul a lansat zeci de drone şi rachete asupra Israelului în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, ca răspuns la bombardarea de către Israel a consulatului său din Siria la 1 aprilie.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”