„Îi amintesc domnului Victor Ponta că autoritatea presupune şi responsabilitate, deci nu are numai dreptul să se plimbe prin toată lumea cu avioane prezidenţiale pe care le foloseşte în calitate de prim-ministru şi să redistribuie resurse către prietenii lui Mazăre, Oprişan, Dragnea şi ceilalţi”, a spus Marian Preda, potrivit Mediafax.
„Are şi responsabilităţi, trebuie să ia decizii, dar, după cum am văzut, Guvernul Ponta – Duşa se ocupă de OZN-uri în loc să creeze locuri de muncă pentru români. Toate acestea trebuie schimbate. De aceea am înfiinţat Fundaţia Mişcarea Populară şi înfiinţăm Partidul Mişcarea Populară”, a adăugat Marian Preda, care a lansat, la Drobeta Turnu Severin, cea de-a 34-a filială judeţeană a Fundaţiei.
Anterior, ministrul Apărării declarase, la Pitești, că „aproape zilnic, spaţiul aerian al ţării este forţat de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol”.