Legea salarizării a fost adoptată astăzi în forma decisă în ultimul moment, cea prin care calendarul creșterilor salariale pentru bugetari este decalat. Cele 188 de voturi pentru vin, în majoritate, de la partidele aflate la putere. Sunt însă și câteva voturi de la PNL și un vot de la PMP, partide aflate în opoziție.
Astfel, au votat pentru adoptarea legii 140 de social democrați, cinci liberali, toți cei 18 deputați UDMR prezenți în sală, 13 deputați ALDE, nouă parlamentari ai minorităților, unul de la PMP și doi neafiliați.
Au fost 28 de voturi împotrivă – 5 de la PNL și 23 de la USR (toți deputații prezenți în sală).
Cei mai mulți liberali s-au abținut – 32. Abțineri au mai fost și la PMP – 10 din 11 parlamentari prezenți - și 5 de la deputații minorităților.
Interesant este că printre cei patru parlamentari prezenți la ședință, dar care nu au votat, se află și un social-democrat. Este vorba despre George Vișan, deputat de Constanța.
În PNL, pe de altă parte, au fost cinci parlamentari care au votat la fel cu cei ai puterii. Este vorba despre Roberta Anastase, fost președinte al Camerei Deputaților din partea PDL, George Ionescu și Răzvan Prișcă, deputați de Prahova, Dumitru Oprea, deputat de Iași, și Aurel Varga, deputat de Arad.
Pentru aceștia, Ciprian Ciucu, vicepreședinte PNL București, are un mesaj dur:
„Îmi permit o întrebare pentru cei 5 colegi din PNL care au votat pentru legea salarizării pentru bugetari făcută de PSD... Care cuvânt nu vă este clar, "opoziţie" sau "liberal"? Pot oferi explicaţii pentru ambele”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Găsiți AICI lista nominală cu votul fiecărui deputat pe Legea salarizării.