Președintele Klaus Iohannis a declarat că Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, vizate de anchete DNA, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcție.
"Vreau să cred că România este o ţară care întăreşte statul de drept. Într-un stat de drept, persoanele urmărite penal, judecate penal, condamnate penal nu trebuie să fie în conducerea statului", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.
El a afirmat că Rovana Plumb și Sevil Shhaideh trebuiau "să demisioneze sau să fie retrase".
"Da, doamnele ministru trebuiau, în varianta optimală, să demisionse. A doua variantă acceptabilă - trebuiau să fie retrase", a spus Iohannis.
"Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu e de bun augur", a adăugat el.
„Nu mă antepronunţ şi nici nu cunosc detaliile din dosar. Vorbesc din punctul de vedere al preşedintelui. Îmi doresc un Guvern care să nu fie supus suspiciunilor. Nu e treaba PSD să stabilească vinovăţia. Vinovăţia se stabileşte de către judecători.
Pentru Guvern ar trebui să devină normalitate ca persoanele urmărite penal, judecate penal, condamnate penal să nu fie în conducerea statului sau în Guvern”, a subliniat preşedintele.
„Nu am niciun temei pentru suspendarea acestora. În cazul lui Sevil Shhaideh, faptele se referă la cariera în calitate de secretar de stat, în cazul Rovanei Plumb e nevoie să se ceară urmărirea penală de către Parlament, apoi se poate discuta alt curs al acţiunii”, a adăugat Iohannis.
Citiți și:
Legile Justiției. Iohannis: Două lucruri mă îngrijorează foarte mult. E nevoie de implicare civică
Iohannis: Dl. ministru Toader a confundat poziția de ministru cu poziția de profesor universitar
Iohannis: Aştept ca premierul să mă consulte dacă are nevoie de un sfat bun
CTP: Iohannis, singura formă de opoziție politică credibilă la actuala guvernare. Se vor pune tunurile pe președinte