Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus la Digi24 că acum Klaus Iohannis a „schimbat deja macazul”, dar i-a reproșat candidatului ACL lipsa de reacție și de spontaneitate.
„I-a amintit un ziarist: „Dar cu diaspora aveți ceva de spus?” În timp ce oamenii se buluceau la porţile ambasadelor, domnul Iohannis uita ce a avut de spus. Acum vrea să recupereze, proiectează un film la conferinţă de presă, ca şi cum ar fi fost dintotdeauna un militant pentru Diaspora.
Pentru că i s-a dat indicaţia să se indigneze, el este incapabil de reacţii spontane în această campanie electorală, dumnealui trebuie să-i spună cineva: ar fi bine să zâmbiți, să vă indignaţi, să luaţi poziţie. Dacă nu i se spune ajunge să și uite. Niște imagini atât de impresionante pe care apoi a avut tupeul de a le prezenta în conferința sa de presă”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.