Klaus Iohannis: Armata română va intra într-un „proces accelerat de modernizare”, în contextul războiului din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
militari români participă la un exerciţiu miilitar NATO
Militari români în cadrul unui exerciţiu NATO. Foto: Profimedia Images

Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Forţelor Terestre, că armata română va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, în contextul actualului război din Ucraina. Iohannis a mai amintit că din 2023 cheltuielile pentru apărare vor creşte de la 2% la 2,5% din Produsul Intern Brut (PIB).

„În aceste condiții, Forțelor Terestre le revine un rol important în creșterea capacității operaționale a armatei noastre, fiind necesar un efort constant și susținut pentru instruirea intensivă și eficientă a unităților militare în condiții complexe, inclusiv în mediu aliat. Totodată, se va intra într-un proces accelerat de modernizare a înzestrării, astfel încât să poată fi îndeplinite cu succes misiuni dintre cele mai complexe”, se arată în mesajul lui Klaus Iohannis.

Președintele României a transmis luni, 25 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Zilei Forțelor Terestre, care se sărbătoreşte de Sfântul Gheorghe.

„Sărbătorim astăzi Ziua Forţelor Terestre, una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României, care desfășoară misiuni complexe, cu un rol esențial în asigurarea apărării și securității țării noastre (...) Ne aflăm într-un context de securitate complicat, rezultat al agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și se impun, așadar, măsuri speciale suplimentare, cu caracter strict defensiv”, a precizat Iohannis.

Şeful statului a amintit decizia luată la summitul NATO din 24 martie privind constituirea unui grup de luptă al Alianţei în țara noastră.

„Dragi militari, prin profesionalismul, disciplina, hotărârea şi spiritul de sacrificiu pe care le dovediți zi de zi demonstrați că sunteți pregătiți în orice moment să vă apărați patria și valorile pe care le împărtășim cu aliații și partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO. Fie că vă antrenați în poligoanele de instrucție din țară sau că acționați în misiuni internaționale, în diversele teatre de operații, creșteți în fiecare zi prestigiul României şi al armatei noastre”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Fotografie articol RM_main photo
A rămas însărcinată la trei luni după îndepărtarea unui fibrom uterin de 13 cm
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...