Iohannis, despre mitingul PSD: O abordare caraghioasă şi pur populistă
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că protestul se asociază în mod normal într-o democraţie cu opoziţia sau cu societatea civilă nemulţumită de guvernare, iar mitingul pe care îl va organiza PSD sâmbătă seara i se pare „o abordare caraghioasă şi pur populistă”.
„Mitingurile sunt o formă de protest şi protestul se asociază în mod normal într-o democraţie cu opoziţia sau cu societatea civilă nemulţumită de guvernare. În nicio societate normală miting de protest nu se asociază cu cei de la putere. Cei de la putere au Guvernul, au Parlamentul, au toate instrumentele pentru a rezolva problemele ţării. Ultima metodă este cea a protestului. Mi se pare o abordare caraghioasă şi pur populistă”, a declarat preşedintele Iohannis, potrivit News.ro.
Mitingul organizat de PSD va avea loc în 9 iunie de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei, şi va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, a afirmat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, liderul partidului, Liviu Dragnea.