Iohannis a promulgat legea care modifică statutul deputaților și senatorilor

Data publicării:
Klaus Iohannis, receptie - presidency.ro 1

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea pentru modificarea articolelor 38, 41 și 49 din Statutul deputaților și al senatorilor, relatează Agerpres.

Potrivit modificărilor făcute în luna septembrie la Statutul parlamentarilor, indemnizația pentru limită de vârstă a acestora trebuie să nu depășească nivelul indemnizației unui senator sau deputat în exercițiul mandatului, iar indexările se vor face numai cu rata inflației.

Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 38, articolului 41 și articolului 49 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor a fost inițiată de social-democrații Florin Iordache și Ioan Munteanu.

Florin Iordache a precizat că modificările se referă la plafonarea indemnizațiilor pentru limită de vârstă la nivelul indemnizației unui deputat la 1 iulie 2017, iar indexările să se facă numai cu rata inflației.

Potrivit textului adoptat de plenul Parlamentului, "cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate și se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,55% din indemnizația lunară brută aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului".

Legea prevede că "indemnizația pentru limită de vârstă va fi actualizată din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, de la data de 1 ianuarie a fiecărui an". "Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizație pentru limită de vârstă mai mică, se menține pensia aflată în plată. Indemnizația pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înțelesul legii Codului fiscal", mai prevede actul normativ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri