Tăriceanu a condus Guvernul între 2005 şi 2008, în patru ani de mandat în care România a avut cea mai fastă perioadă din post-comunism. A fost perioada cu cea mai mare creştere economică, cu aderarea la Uniunea Europeană cu bani care se vărsau de peste graniţă. Cât poate fi atribuit direct premierului e greu de spus. Conducea guvernul PNL- PD atunci când a fost introdusă cota unică.
Când a plecat de la Palatul Victoria în decembrie 2008 a lăsat bugetul pe un deficit de 5,2% şi cu banii din privatizarea BCR tocaţi toţi. La puţin timp în martie 2009, România apela la ajutorul FMI, pentru că bugetul era deja neîncăpător. Când pornea viforul crizei în America în septembrie 2008, premierul Tăriceanu ne îndemna să ne luăm case în America. Nu a anticipat magnitudinea crizei deşi semnele erau acolo. El a fost cel care a consacrat expresia economia duduie ajunsă acum glumă.
În mandatul lui Tăriceanu a fost creştere economică susţinută însă la nivel de guvern politicile au fost prociclice, adică a pus gaz pe foc. Când ţara era inundată de bani din afară, Guvernul pornea şi el majorările de pensii şi salarii într-un ritm accelerat. A fost guvernarea în care personalul bugetar s-a umflat foarte mult, iar bugetul de pensii a intrat prima dată pe deficit, a avut nevoie de subvenţii majore de la bugetul de stat.
Cheltuielile cu salariile bugetarilor au urcat de la un decent 6,3% din PIB în 2006, până la aproape 8,5% în 2008. A fost o vreme în care s-a ajuns la aproape 1,4 milioane de persoane. Ritmul creşterii salariilor a fost accelerat. Un studiu al Consiliului fiscal arată evoluţia pe o perioadă mai lungă, noi am selectat Guvernarea Tăriceanu. Creşterile la stat au fost mai mari decât în privat. Iar administraţia publică pur şi simplu a fost privilegiată. Dacă în 2005 diferenţele de salariu brut faţă de privat erau undeva la 60% , în 2008 s-a dus la aproape 100%. Repetăm este un studiu al Consiliului Fiscal, adică nu sunt compilaţii de date.
Cheltuielile cu pensiile au fost scăpate şi ele din frâu. E drept, aici a contat foarte mult faptul că Guvernul Tăriceanu guverna din 2007 cu sprijinul parlamentar al PSD, iar social demcrații cereau majorări de pensii. Doar în 2007 pensiile au crescut în total cu 32%. Banii din creştera economică au fost consumaţi. Nu s-a văzut ceva după.
În zona de infrastructură au fost puţine rezultate. A fost dusă Autostrada Soareului până la Cernavodă, lăsată în 2004 la Lehliu gară. Dar erau contracte deja în execuţie din Guvernarea Năstase. S-a lucrat la Autostrada Bechtel, dar ştim cum a ieşit. În mandatul lui Tăriceanu a fost încredinţată autostrada către Ploieşti segmentul de la Moara Vlăsiei până la Ploieşti. A fost inaugurată în 2012 şi fostul premier era acolo cu un zâmbet larg. Însă în 2008 Ministerul Transportului a tăiat finanţarea pentru respectiva lucrare pe motiv că era firma prietenă a duşmanilor politici. Contractul fusese făcut de Radu Berceanu.
Deci, este posibil să-l avem premier pe Călin Popescu Tăriceanu. Dar nu este singură variantă. Dacă ar fi o situaţie economică mai dificială, atunci s-ar putea să avem premier pe Florin Georgescu ne anunţă prezidenţiabilul Ponta. A fost ministru de finanțe în primul Guvern Ponta şi în Guvernul Văcăroiu. E prim-viceguvernator BNR şi s-ar dori guvernator. Dar probabil că şi o poziţie de premier i-ar plăcea. A treia propunere ar fi pentru cazul în care siguranţa naţională ar fi periclitată, şi atunci opţiunea ar fi şeful SRI George Maior.