Premierul Florin Cîțu a discutat, marți, la Palatul Victoria, cu președintele Israelului, Reuven Rivlin. Florin Cîțu a subliniat că Guvernul pe care îl conduce este unul axat pe reforme, iar Forumul de afaceri România-Israel care va avea loc miercuri va reprezenta o bună oportunitate pentru noi investiții. De asemenea, premierul și Klaus Iohannis au agreat că este nevoie de o ședință de Guvern comună între Israel și România până la sfârșitul pandemiei.
“În cadrul discuțiilor, premierul Florin Cîțu a evidențiat caracterul special al relației bilaterale româno-israeliene, precum și nivelul foarte bun al cooperării în domenii sectoriale de interes comun, precum apărare, economie și turism. Totodată, șeful Executivului a subliniat că Guvernul pe care îl conduce este unul axat pe reforme, iar Forumul de afaceri România-Israel, care va avea loc pe 9 iunie, va reprezenta o bună oportunitate pentru noi investiții.
Șeful Statului Israel a exprimat apreciere față de rolul pe care România îl are în combaterea antisemitismului, transmițând mulțumiri pentru toate eforturile autorităților de la București în acest sens. Președintele israelian a salutat, totodată, rolul decisiv pe care contactele între poporul român și cel israelian, dar și comunitatea cetățenilor israelieni originari din România, le joacă în dezvoltarea parteneriatului strâns între România și Israel.
În cadrul discuțiilor, premierul Florin Cîțu a agreat, alături de președintele Israelului, că este nevoie ca o ședință de Guvern comună România-Israel să aibă loc până la finalul pandemiei, pentru o cooperare și mai strânsă între cele două state”, arată un comunicat de presă emis de Guvern.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Reuven Rivlin a fost primit, marţi, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Klaus Iohannis. „Între România şi Statul Israel există relaţii privilegiate cu caracter strategic”, a afirmat preşedintele Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă comune cu omologul său israelian.
Totodată Reuven Rivlin a precizat că preşedintele Iohannis a avut un rol "cheie" în adoptarea definiţiei antisemitismului.
Preşedintele Rivlin a amintit şi de tragicul accident din 2010 când un elicopter s-a prăbuşit în Munţii Bucegi în timpul unui exerciţiu, iar şapte militari - şase israelieni şi unul român - au murit.
"O să ne amintim în veci vieţile şi sacrificiul celor care au pierit în prăbuşirea elicopterului din 2010, cei mai buni dintre fiii noştri iubiţi, între care şi căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea. Vor fi onorate veşnic memoria lor şi familiile, pe care le îmbrăţişăm", a spus preşedintele Israelului.
Cele şapte victime vor fi comemorate joi, la Şimon, judeţul Braşov, unde va avea loc o ceremonie militară şi religioasă la care va participa și Reuven Rivlin.
Editor : Alexandru Costea