Florian Bodog - Sănătate. Nu mai are voie să conducă doctorate

Data actualizării: Data publicării:
florian bodog
Foto: Facebook

Florian Bodog a fost numele anunțat de liderul social-democraților Liviu Dragnea pentru funcția de ministru al Sănătății. Profesorul universitar Florian Bodog a fost decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea. Pe 18 octombrie 2016, ministrul Mircea Dumitru, din Guvernul Cioloș, i-a retras lui Bodog atestatul de abilitare și calitatea de conducător de doctorat, în domeniul studii universitare de doctorat – Medicină.

Ordinul ministrului are la bază decizia Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), din 29 septembrie 2016, anexată Ordinului ministerial. CNATDCU este un organism consultativ la nivel național, ce își desfășoară activitate în baza Legii Educației naționale nr. 1/2011. CNATDCU și-a motivat decizia prin faptul că Florian Bodog are doar două articole publicate în calitate de autor principal, deci nu îndeplinește criteriile necesare pentru a conduce doctorate. 

Florian Bodog este căsătorit şi are două fete gemene. El a fost ales senator în 2012 din partea PSD

Potrivit CV-ului său, Florian Bodog a fost secretar de stat în perioada mai 2012 - decembrie 2012 în Ministerul Sănătăţii. El a coordonat departamentele de Sănătate Publică şi Control în Sănătate Publică. De altfel, începând cu anul 2010 a ocupat mai multe funcții în cadrul Ministerului Sănătății. 

În perioada 2009-2010 a fost managerul Spitalul Clinic Judeţean Oradea și anterior prodecan și decan la Facultatea de Medicină a Universității din Oradea. 

Florian Bodog a absolvit în 1997 Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Oradea și are două doctorate, unul de la Universitatea de Vest din Timișoara și unul de la Universitatea din Oradea.

Potrivit declarației sale de avere pentru anul 2016, Bodog are o casă în Ungaria, peste jumătate de milion de lei în conturi şi nicio datorie.

Florian Bodog deţine, împreună cu soţia, trei terenuri extravilane în judeţul Bihor,  cu suprafaţa totală de 15.653 metri pătraţi. Are în proprietate şi un apartament în Oradea, o casă în Oşorhei şi o altă casă în localitatea Bihar Ugra din Ungaria, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, din noiembrie 2016. Are conturi, depozite bancare şi plasamente în fonduri de investiţii în valoare de 618.627 lei, 3.037 euro şi 545.410 yeni japonezi. De asemenea, deţine acţiuni la două firme cu profil farmaceutic, uneia dintre ele acordându-i un împrumut de 254.675 lei. 

La capitolul venituri, Bodog a declarat suma de 74.821 lei din activitatea didactică desfăşurată la Universitatea de Medicină din Oradea, 861 lei din activitate didactică – integrare clinică de la Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi 60.126 lei indemnizaţie de senator. De asemenea, soţia a obţinut 52.563 lei din activitate didactică la Universitatea din Oradea, iar cei doi copii câte 798 de lei din alocaţii. 

Cel mai recent, Florian Bodog a concurat pentru funcția de rector al Universității din Oradea, dar nu a strâns numărul necesar de voturi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri