Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari și soțul Gabrielei Firea, afirmă că întreg scandal care a dus la demisia soției sale a fost „bine regizat” și că „au reușit sa scape de ea”.
„Bunul Dumnezeu ne este martor că totul este bine regizat, împotriva Gabrielei și a mea! CEI VINOVAȚI SĂ PLĂTEASĂ! Au reușit sa scape de ea!...”, a reacționat Florentin Pandele pe Facebook la știrea că soția lui și-a dat demisia din funcția de ministrul al Familiei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a demisionat vineri din Guvern după o discuție cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, ca urmare a scandalului „azilelor groazei”. Este a doua demisie după cea a ministrului Muncii, Marius Budăi.
Ea susține că totul a fost o campanie pentru a o împiedica să candideze la Primăria Capitalei.
„Obiectivul demolatorilor mei din multe direcţii este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei! Toate sondajele arată că aş fi câştigat în orice formulă politică”, a spus Firea.
Editor : Bogdan Păcurar