Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a numit „şobolan” pe fostul premier Victor Ponta, după ce acesta a spus că Mihai Tudose şi Eugen Teodorovici s-au opus înfiinţării Fondului Suveran de Investiţii.
Întrebat cum comentează faptul că Victor Ponta a spus că fostul premier Mihai Tudose s-a opus acestui proiect, iar ministrul de Finanţe a considerat înfiinţarea Fondului o prostie, liderul PSD a spus că nu comentează declaraţiile „unui şobolan”.
„Sincer, în general, nu vreau să comentez ce spun şobolanii. E foarte simplu. Domnul Mihai Tudose nu se putea opune pentru că era unul dintre cei care a avut această idee, în vara anului 2016, iar domnul Teodorovici aştept să văd ce spune în legătură cu acest proiect de lege. Dacă ne luăm după ce spune un şobolan că spun alţii, ar urma să închidem ţara. Nu poţi să conduci ţara după minciunile unor mincinoşi patologici”, a spus Liviu Dragnea.