Dăncilă, în PE: România vrea să găzduiască o agenție europeană pentru combaterea atacurilor cibernetice

Data actualizării: Data publicării:
discurs dancila parlamentul european_govro (4)
FOTO: Guvernul României

Premierul Viorica Dăncilă a spus, marți în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România trebuie să se integreze pe deplin în Spațiul Schengen, iar prin exercitarea Președinției Consiliului UE țara noastră a arătat legitimitatea dorinței de a încheia MCV. Ea a vorbit și despre dorința României de a găzdui o agenție europeană specializată în combaterea atacurilor cibernetice. 

În vederea îmbunătățirii răspunsului la atacurile cibernetice, a fost adoptat, un cadru de sancțiuni pentru a răspunde atacurilor cibernetice. Astfel, pentru prima dată, se vor impune sancțiuni persoanelor implicate în atacurile cibernetice care amenință Uniunea sau statele membre. România va continua să acționeze în acest domeniu, urmărind obiectivul de a găzdui o agenție europeană specializată în acest sens”, a spus Viorica Dăncilă.

Ne-am asumat că vom acționa în sensul consolidării proiectului european și pe parcursul celor șase luni ale mandatului nostru, am demonstrat că pro-europenismul trebuie alimentat prin acțiune constantă. M-am implicat personal și cu toată dăruirea în buna desfășurare a acestei Președinții și dintr-o motivație personală, determinată de atașamentul profund față de idealul proiectului european. Fac parte din generația care s-a maturizat cu această aspirație la deplinătatea integrării europene și a recunoașterii acesteia pentru România”, a spus Viorica Dăncilă în plenul PE.

Șefa Executivului a adăugat că proiectul european nu trebuie să fie unul al unei Europe cu mai multe viteze și nici a cercurilor concentrice.

Cred că acest sentiment de recunoaștere a însemnătății pe care o are Uniunea pentru cetățeni are nevoie să fie cultivat, în permanență, prin rezultate concrete. Proiectul nostru nu trebuie să promoveze o Europă cu mai multe viteze și nici a cercurilor concentrice. România va continua să promoveze obiectivului comun de consolidare a proiectului european și va urmări, în același timp, definitivarea integrării sale. Mă refer aici, desigur, la integrarea deplină a țării noastre în Spațiul Schengen, în cadrul căruia acționăm deja, ca membru de facto”, a completat premierul.

Ea a mai spus că România va avea o abordare pragmatică în promovarea principiilor Declarației de la Sibiu, iar țara noastră, prin performanțele la Președinția Consiliului UE a dovedit că este legitimă dorința de a fi ridicat MCV.

Vom acționa în continuare, de o manieră pragmatică, pentru promovarea Principiilor din Declarația de la Sibiu și rămânem profund atașați respectării valorilor democratice și a statului de drept. Este important însă să nu existe diferențe între statele membre, falii care să creeze standarde diferite pentru cetățenii europeni. Prin exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, România a confirmat statutul de stat membru cu drepturi depline, ceea ce ne arată legitimitatea aspirației noastre de încheiere a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). Cred în continuare cu tărie că viitorul nostru, al tuturor, nu poate fi imaginat altfel decât în cadrul unei Europe mai puternice și mai coezive în beneficiul căreia am lucrat cu entuziasm, încredere și profesionalism în ultimele șase luni”, a spus Dăncilă.

Surse: Digi24, Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Un fost membru POT acuză partidul că îi fură banii de pe card. „M-au scos de pe grup, dar banii mi se iau în...
Newsweek
Pensiile pe ianuarie se distribuie de mâine. În ce zi primesc pensionarii banii? Val de vești rele
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...