Dacian Cioloş a anunțat în ce condiții va candida la prezidenţiale

Data publicării:
European Leaders Attend The European Council Meeting In Brussels
Foto: GettyImages

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat, marţi seară, la Iaşi că este gata să candideze la prezidenţiale şi că nu îi este teamă să intre în cursă, dar că o va face numai dacă va considera că va ajuta opoziţia să câştige acest scrutin.

European Leaders Attend The European Council Meeting In Brussels
Foto: GettyImages

Dacian Cioloş a participat, marţi seară, la Iaşi, la o dezbatere iniţiată de Platforma România100 şi de comunităţile locale RO100, fiind rugat de unul dintre participanţi să răspundă cu „Da” sau „Nu” la întrebarea privind înscrierea sa în cursa prezidenţială de anul viitor.

„Sunt gata să candidez, nu mi-e teamă, dar o s-o fac numai dacă voi considera că această candidatură va ajuta la câştigarea alegerilor de către forţe politice care duc spre modernizarea ţării, nu pentru a slăbi capacitatea opoziţiei de a câştiga aces scrutin”, a spus Dacian Cioloş.

El a precizat că este important ca partidul pe care l-a iniţiat să fie parte a structurii politice care să câştige prezidenţialele din toamna anului viitor.

Întrebat ulterior de jurnalişti dacă ar putea candida la prezidenţiale împotriva lui Klaus Iohannis, Cioloş a refuzat să răspundă.

„Hai să constituim întâi partidul, să trecem de alegerile europarlamentare şi o să discutăm şi despre alegerile prezidenţiale. Pentru noi e importantă structurarea partidului în teritoriu, în paralel cu pregătirea pentru alegerile europarlamentare, unde obiectivul nostru este să obţinem un rezultat foarte bun, iar apoi să vorbim şi despre prezidenţiale. Avem obiective foarte clare la prezidenţiale în programul politic şi la momentul oportun o să le exprimăm”, a spus Dacian Cioloş.

El a afirmat că un rezultat bun la europene înseamnă ca partidul să fie cel puţin a doua sau a treia forţă politică din România după aceste alegeri.

Dacian Cioloş a mai spus că nu s-a decis încă dacă partidul pe care l-a fondat va merge singur sau într-o alianţă la scrutinul pentru Parlamentul European.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri