Cum explică un senator PSD refuzul Vioricăi Dăncilă de a transmite un mesaj victimelor #Colectiv
Data actualizării: Data publicării:
Senatorul PSD Lavinia Craioveanu spune că premierul Viorica Dăncilă nu a auzit întrebarea adresată de jurnaliști privind comemorarea a 3 ani de la tragedia din Colectiv. Dăncilă a făcut în această dimineață declarații de presă referitoare la subiecte legate de UE, dar a plecat când jurnaliștii au întrebat-o dacă are un mesaj pentru victimele de la Colectiv.
"Premierul Dăncilă este o doamnă care, așa cum o cunosc eu, da dovadă întotdeauna de empatie și e aproape de toți cei din jur. Probabil că nici nu a auzit întrebarea. Era la o conferință de rang înalt, cu foarte mulți invitați din UE. Sunt convinsă că Viorica Dăncilă, așa cum a transmis din comunicatul de presă, eu pot să vă asigur că este alături de cei care au rămas în urma victimelor de la Colectiv și că face foarte multe ca aceste evenimente să nu se mai întâmple", a spus Craioveanu.
Biroul de presă al Guvernului a transmis presei, la ora 14:33, un comunicat scurt, sec adresat de prim-ministrul Viorica Vasilica Dăncilă victimelor #Colectiv. Asta, după ce Dăncilă, întrebată de jurnalişti, la ora 10:00, dacă are un mesaj pentru victime, nu a răspuns întrebării şi a plecat.
Azi se împlinesc trei ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Printre cei care au fost revoltați de gestul prim-ministrului, se află și actorul Marius Manole care a spus că „nu au voie să evite un răspuns, numai pentru reacția asta Dăncilă ar trebui să plece azi acasă”.