Cum a evoluat „bomba de la CCR” prin care s-a promovat ideea că Iohannis face presiuni asupra Curții

Data actualizării: Data publicării:
PrintScreen DCNews

Cu mențiunea „exclusiv” și cu titlul „Bomba de la CCR: Petre Lăzăroiu, presiuni de la Cotroceni. Întâlnirea de ieri, de la 14:30. Plan pentru Kovesi”, un site de știri a publicat, vineri, declarația înregistrată a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu din care reiese că acesta a fost convocat de consilierul prezidențial Simina Tănăsescu pentru i se aduce la cunoștință că i s-a cerut președintelui revocarea sa. „Ideea de bază este că se vrea neapărat să fie creată o presiune”, spune judecătorul, potrivit site-ului, prilej pentru ca subiectul să fie preluat de alte canale media, iar social-democrații să aibă reacții de tipul „absolut halucinant”.

„Dezvăluirile” judecătorului CCR Petre Lăzăroiu au fost publicat de DCnews.

„Ieri, 14 iunie, orele 14:30 - 15:00, am avut o întâlnire cu consilierul prezidențial pe probleme juridice, doamna profesor Simina Tănăsescu. La cererea acesteia, nu la cererea mea. Printre altele, mi-a spus că are o sarcină ingrată și, când am ajuns în birou la dânsa, mi-a arătat o hârtie, care a circulat acum câtăva vreme de la fundația VeDem Just care cerea, nici mai mult, nici mai puțin, președintelui CCR să pună în discuție mandatul meu. I-am spus că este o aberație, dar dumneaei mi-a zis că președintelui i se cere un decret de revocare a mea din funcție. I-am spus că președintele nu are această prerogativă, pentru că revocarea se face doar de către plenul CCR. Mi-a răspuns: «Da, așa este, numai că dacă noi nu dăm curs și președintele nu emite decretul, asociația ne va da în judecată, iar dacă-l emitem, ne vei da tu în judecată». Zic: «Evident că o să vă dau în judecată». Nu știu dacă doamna profesor a vorbit în nume personal sau a vorbit în numele președintelui. Nu vreau să fac aprecieri, nu vreau să măn gândesc așa... dar, după felul în care am fost anunțat, după felul în care s-a purtat discuția, eu înclin să cred că se intenționează emiterea unui decret, chiar dacă este fără valoare juridică, de revocare a mea. Repet, președintele nu are posibilitatea legală de a da acest decret. (...) Problema nu este a mea, este a Curții. Dacă se dă un astfel de decret și eu îl voi contesta, firește, până se pronunță justiția, președintele poate să spună: «Domnilor, nu pot să o revoc pe doamna Kovesi, pentru că întâi trebuie să mă lămuresc cum e cu mandatul lui Lăzăroiu». Și vă dați seama unde se bate. Textul care mi-a permis să fiu numit pentru un mandat întreg este în vigoare. Ideea de bază este că se vrea neapărat să fie creată o presiune”, este declarația publicată de site. Textul este însoțit și de o înregistrare a declarației date de Petre Lăzăroiu, din care lipsesc însă fix ultimele două propoziții.

La scurt timp, subiectul este preluat de Antena3, iar pe site-ul postului apare un text cu titlul „Petre Lăzăroiu, judecător CCR, face dezvăluiri despre presiunile de la Cotroceni”. Fostul judecător CCR Toni Greblă este invitat să comenteze și spune că Simina Tănăsescu ar trebui demisă „imediat”. „Dacă doamna consilier Simina Tănăsescu a acționat din propria inițiativă, cred că este rolul președintelui României să o demită imediat din funcție, dacă a fost mesajul președintelui României, lucrurile sunt mult mai grave și, din păcate, eu, cu bruma mea de experiență, n-aș putea să vă spun, în nebunia generală, care ar fi soluția legală, constituțională, rezonabilă posibilă de a ieși din acest impas”, declară Greblă.

Deputatul PSD Florin Iordache, solicitat și el să aibă o reacție, vorbește de „presiuni asupra Curții Constituționale”. „Aceste presiuni trebuie să înceteze pentru că judecătorii trebuie să judece potrivit probatoriilor, nu în urma presiunilor făcute asupra lor”, mai spune Iordache.

Nici postul lui Sebastian Ghiță, România TV, nu ratează „bomba”, prezentând și reacția senatorului PSD Șerban Nicolae la „dezvăluirea” lui Lăzăroiu. „Se merge din aberație în aberație. Mă gândesc câtă imaginație pot avea acești oameni, care duc totul într-o zonă de science fiction, absolut halucinantă. Aș vrea să fac o precizare: instituția constituțională este președintele României. Administrația prezidențială este o structură administrativă alcătuită din serviciile puse la dispoziție, astfel încât președintele să-și îndeplinească atribuțiile. Consilierii prezidențiali, de stat, chiar dacă sunt demnitari, nu reprezintă nimic în relația cu restul societății. De aceea, ideea de a-l chema pe un judecător de la CCR ca să negocieze este din zona de aberație absolut incredibilă”, susține Șerban Nicolae.

Între timp, g4media.ro îl contactează pe judecătorul Petre Lăzăroiu și acesta declară, atenție, că NU i s-a cerut să-și prezinte demisia și că NU a simțit nicio presiune din partea consilierului prezidențial. „Doamna Tănăsescu mi-a spus că are o sarcină foarte ingrată. Mi-a spus despre o solicitare adresată președintelui de a mă revoca de la Curtea Constituțională. I-am spus că președintele nu are temei legal pentru așa ceva, nu are prerogativă și că, dacă mă va revoca, o să contest acest lucru în instanță. Doamna Tănăsescu nu mi-a cerut să-mi dau demisia. Nu m-am simțit presat din partea ei”, declară Petre Lăzăroiu pentru g4media.ro.

Ulterior, reacționează și Administrația Prezidențială: „Consilierul prezidențial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie a.c., cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultății de Drept a Universității București pentru a-i înmâna acestuia două cărți de specialitate pe zona dreptului financiar. Menționăm că în aceste zile consilierul prezidențial Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă tocmai pentru că desfășoară activități didactice. În acest context, a avut loc o discuție pur teoretică pe marginea solicitării asociației civice VeDem Just, o discuție tehnică, între doi profesioniști de drept constituțional, care nu a implicat în niciun fel instituția Președintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate și nefondate orice fel de speculații sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu”.

Pe 4 iunie, Asociaţia VeDem Just a transmis Curţii Constituţionale o scrisoare deschisă în care a cerut vacantarea postului ocupat de judecătorul Petre Lăzăroiu, în contextul controverselor care însoţesc prelungirea mandatului său, dar şi convocarea „Plenului Curții Constituționale pentru a lua în discuție situația juridică a hotărârilor publicate în Monitorul Oficial la adoptarea cărora a participat un judecător având mandatul expirat”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...