Florin Cîțu a fost un premier și un partener în coaliție care nu a arătat onestitate și transparență atunci când a luat decizia de a-l demite pe Vlad Voiculescu, a spus joi seara, la Digi24, Cristina Prună, deputat USR PLUS. Ea îi reproșează premierului că nu a discutat și nu le-a prezentat colegilor de coaliție acea eventuală evaluare pe care i-ar fi făcut-o ministrului sănătății și în baza căreia a decis că acesta trebuie să plece.
„La ședința de coaliție de luni s-a pus în discuție faptul că premierul poate să evalueze mininiștrii, însă orice decizie referitoare la o eventuală demitere se ia doar după o discuție în coaliție. Mai mult, Dan Barna chiar a propus o întâlnire între Florin Cîțu și Vlad Voiculescu, întâlnire care nu a avut loc, pentru că Florin Cîțu nu a considerat necesară o astfel de întâlnire, ceea ce pentru noi a fost un semnal că lucrurile s-au înțeles, că discuția este clară pentru toată lumea, că va continua în coaliție și că mergem mai departe”, a declarat Cristina Prună la Digi24.
Citiți și: Dacian Cioloș: Cerem un premier cu care să putem lucra cu încredere și deschidere. Am avut o convorbire telefonică cu Florin Cîțu
Întrebată dacă la ședința coaliției de lunea viitoare, USR PLUS va cere ca Florin Cîțu să plece, Cristina Prună a spus: „Rămânem fermi pe poziția pe care am anunțat-o ieri, care este o decizie a Birourilor Naționale Reunite USR PLUS, după o dezbatere și o cântărire a argumentelor foarte bună”.
Copreședintele Alianței USR PLUS, vicepremierul Dan Barna, a anunțat miercuri, după ședința de criză din interiorul Alianței, în urma demiterii ministrului Vlad Voiculescu, că cele două partide i-au retras sprijinul politic premierului Florin Cîțu din cauza remanierii ministrului sănătății. Barna a cerut o ședință a Coaliției pentru a stabili cum vor funcționa în continuare ca parteneri de guvernare.
Ar putea fi propus din nou Vlad Voiculescu la Sănătate?
Cristina Prună a evitat să spună ce va face USR PLUS dacă partenerii de guvernare îl susțin în continuare pe Florin Cîțu drept premier și dacă la ședința coaliției de luni vor merge cu o propunere nouă de ministru al sănătății.
Ea a spus însă că la discuțiile interne pe care le-au avut până acum cei de la USR PLUS nu s-a pus problema de a ceda Ministerul Sănătății contra unui alt portofoliu în guvern. „Cu siguranță, țara are nevoie de un ministru al sănătății, la fel cum are nevoie de un guvern coerent, care să funcționeze și care să facă reforme, de aceea noi ne dorim ca aceste discuții în coaliție să aibă loc chiar mai repede de luni. E important să continuăm această guvernare pe principii corecte, pe principiile pe care le-am setat la Vila Lac în luna decembrie. Este important să continuăm reformele și este important să avem un guvern funcțional”, a subliniat deputata.
Vlad Voiculescu începuse niște reforme și trebuia să rămână în funcție. Acesta se bucură de sprijinul USR PLUS, a arătat Cristina Prună, dar a evitat să spună dacă se lucrează cu scenariul ca USR PLUS să-l propună din nou la Sănătate.
„În momentul de față nu vă pot da un nume. Aceasta este o decizie care se ia în forurile statutare ale partidului. Se va lua această decizie în urma evaluărilor pe care le vom face”, a declarat deputata USR PLUS.
Citiți și: Război între USR și PLUS, după blocajul din Coaliție. Miniștrii USR nu au vrut să plece din Guvern
„Nu mai putem continua cu Florin Cîțu premier”
Ea a repetat că pentru USR PLUS este de primă importanță discuția în coaliție și l-a învinovățit pe premierul Florin Cîțu că el este cel care a declanșat această criză.
Întrebată dacă USR PLUS ar fi totuși de acord să continue cu Florin Cîțu premier cu condiția unei reformulări a acordului politic de coaliție, care să statueze clar ce poate face premierul și ce nu, Cristina Prună a spus: „Încă o dată, ceea ce noi ne dorim este acea discuție în coaliție și considerăm că acela este punctul de la care pot fi luate niște decizii. Noi ne-am pronunțat. Din punctul nostru de vedere, nu mai putem continua cu dl. Florin Cîțu în calitate de premier”, a punctat Cristina Prună.
Citiți și: Cîțu: Participarea miniștrilor USR PLUS la ședință, pas important pentru deblocarea situației. Ce spune premierul despre o demisie
Iese USR PLUS din coaliție?
„În ședința de coaliție vom merge și vom spune același lucru, încă o dată, ceea ce a reieșit din birourile reunite de ieri, faptul că nu mai putem avea încredere în premierul Florin Cîțu, care, iată, a declanșat o criză politică. Noi ne dorim ca Florin Cîțu să plece din acest guvern, aceasta a fost decizia birourilor naționale reunite USR PLUS”, a repetat deputata.
Întrebată dacă există posibilitatea ca USR PLUS să iasă din coaliție, Cristina Prună a dat mai degrabă un răspuns negativ: „Ne dorim în continuare să guvernăm și credem că într-o coaliție alături de PNL și UDMR, putem să continuă această guvernare și ne dorim să facem acest lucru. Ne dorim să continuăm această guvernare, dar fără Florin Cîțu”, a adăugat deputata USR PLUS.
Citiți și: De ce încearcă USR PLUS să îl momească pe Ludovic Orban cu funcția de premier pentru a-l convinge să-l arunce pe Cîțu din Guvern
Editor : Luana Pavaluca