Costul alegerilor de anul acesta - un miliard. Guvernul a pus bani deoparte

Data publicării:
161211_ALEGERI_BUCURESTI_06_INQUAM_Octav_Ganea_
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Alegerile locale și parlamentare de anul acesta costă un miliard de lei. Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat luni că în bugetul de stat este prevăzut un fond de rezervă de un miliard de lei pentru finanţarea acestora.

"În buget avem fond de rezervă un miliard de lei tocmai pentru două scrutinuri, pentru alegerile locale şi pentru cele parlamentare. Banii sunt acolo pentru alegeri", a precizat Cîţu la Palatul Parlamentului.

Cât despre eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor şi militarilor, el a spus că nu este suficientă pentru finanţarea dublării alocaţiilor pentru copii.

"Nu este, este un impact sub un miliard de lei, nu ajunge. Sunt alte surse în buget, dar le vom discuta atunci. Asta facem acum, căutăm surse pentru implementarea legii cu dublarea alocaţiilor", a susţinut Cîţu, citat de Agerpres.

Despre posibilitatea continuării Programului "Prima Casă", el a menţionat că nu ştie dacă va mai fie nevoie de el, iar o măsură pentru continuarea sau nu a programului o va lua cât de curând.

"Sunt două lucruri. Deja plafoanele pentru 2020 sunt acolo, ne uităm la el dacă face beneficii în societate aşa cum este el structurat astăzi, este un program care a apărut când economia avea nevoie de susţinere, astăzi economia nu este în criză, deci nu ştim dacă mai e nevoie în această formă. Chiar dacă plafoanele la garanţie au scăzut, creditele au crescut în continuare, se vede o tranziţie către alte tipuri de credite, se pare că acest program nu este cel care susţine singur această piaţă. Vom lua o măsură cu acest program cât de curând", a mai spus Cîţu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...