Ciucă, despre plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Este o măsură pe care fiecare dintre noi ne-o dorim”

Data publicării:
Nicolae Ciuca susține o conferință de presă la Chișinău, în Moldova, pe 23 martie 2023.
Nicolae Ciucă. Profimedia Images

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că liberalii susțin plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, adăugând că i-a împărtășit premierului Marcel Ciolacu experința sa privind încercările de diminuare a prețului la lapte, atunci când era prim-ministru.

„Am discutat acest aspect cu premierul. Am împărtăşit din măsurile şi experienţa pe care am avut-o atunci când am încercat să diminuăm creşterea (...) preţului la lapte. Este o măsură pe care fiecare dintre noi ne-o dorim. PNL îşi doreşte ca românii să nu mai plătească atât de mult pe produsele de bază”, a spus Nicolae Ciucă, informează Agerpres.

Președintele PNL s-a arătat nemulțumit de faptul că produsele românești nu sunt procesate în țară și apar situații în care alimentele trimise la export revin apoi în țară „ambalate mai bine”.

„În momentul de faţă România este un producător de cereale, legume, produse din carne, din lapte, avem ferme, toate sunt neprocesate. Cu riscul de a se supăra cineva, dar o spun din convingere, este absolut greu de înţeles cum o ţară care produce atât de mult îşi importă propria producţie ambalată mai bine şi la un preţ mai mare. Ca atare, din punctul meu de vedere, măsura trebuie să vizeze acele scheme de ajutor de stat prin care să stimulăm procesarea produselor alimentare în ţară şi obligatoriu discuţii pe întreg lanţul de producţie, la producător, la procesator, la retailer pentru că dacă intervenim brutal pe una dintre verigi producem dezechilibre în piaţă care deja s-au produs în alte ţări şi nu ne folosesc la nimic”, a spus Ciucă.

El a adăugat că a discutat despre preţurile la raft cu miniştrii care au competenţe pe acest subiect.

„Trebuie să ne ducem pe analiză în felul următor: trebuie văzut care este costul de producţie pentru produsul de bază, pentru ambalare, transport (...) şi să vedem dacă în momentul de faţă costul materialelor de producţie, procesul de producţie în sine justifică menţinerea preţului la nivelul la care cu adevărat inflaţia a dus la ridicarea acestor preţuri”, a declarat Nicolae Ciucă.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariu de 500 de lei pe zi, dar refuzat de mulți în România. „În Italia ai primi doar 40 de euro, pe...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...