Ciolacu: Acum 3 ani, am mers cu capul pe buturugă. Eram deprimat după ce am pierdut alegerile

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu sustine o conferinta de presa
Marcel Ciolacu spune că „oamenii vor vota şi alege PSD în continuare”.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat, vineri, că acum trei ani şi-a pus capul pe buturugă şi era „la fel de deprimat şi poate la fel de praf ca mulţi dintre dumneavoastră, după ce am pierdut alegerile”. „Am crezut şi împreună cu dumneavoastră am şi putut să demonstrăm că suntem în continuare capabili, că suntem în continuare cel mai mare partid din România, dar în acest moment prioritatea noastră sunt românii şi România. Restul vor veni singure de la sine”, a continuat premierul.

„Înţeleg că a fost o perioadă încărcată. Câteodată poate e mai bine să ne asumăm singuri şi să rezolvăm problemele. Aceşti oameni, aceşti români angrenaţi în agricultură, în transporturi, vă spun cinstit, au fost îndreptăţiţi să iasă în stradă. Mie îmi pare rău că, fiind ocupat să închid exerciţiile financiare trecute, să finalizăm cererea de plată numărul 3 (din PNRR – n.r.), să finalizăm negocierile pe RepowerEU, să scoatem 9,4% ceea ce ar fi dus Guvernul României în imposibilitatea de mări pensiile în viitorii 50 de ani, am considerat că acelea au fost priorităţile Guvernului. Pentru acele lucruri nu îmi cer scuze. Îmi cer scuze şi poate aici şi echipa mea ar fi trebuit să aibă aceste semnale dinainte ce se întâmplă. Cu adevărat, haideţi să fim corecţi, nimic nu apare din neant. Dar eu am pretenţii de la PSD, am pretenţii de la mine, am pretenţii de la echipa mea că noi mirosim lucrurile acestea înainte să se întâmple”, a afirmat Marcel Ciolacu, vineri, la Conferinţa de alegeri a Organizaţiei Judeţene PSD Maramureş.

El a adăugat că fermieri işi transportatorii au fost îndreptăţiţi să protesteze şi a atras atenţia că social-democraţii nu au comunicat suficient şi în mod direct oamenilor măsurile deja luate, lucru care a dus la neîncrederea şi pierderea răbdării acestora.

„Acei oameni au fost îndreptăţiţi pentru că în decursul anilor s-au strâns foarte multe lucruri. Nu neapărat lucruri de fond şi lumea nu a mai avut răbdare, lumea nu a mai crezut, chiar dacă Florin Barbu, chiar dacă Sorin Grindeanu au prins în bugetele lor sumele, chiar dacă au prins programele, chiar dacă le-au anunţat la televizor, poate insuficient, fiindcă ştim cu toţii pentru ştirile bune există publicitate. Poate noi, membrii de partid, le-am comunicat prea puţin şi ar fi trebuit să o facem în mod direct cu oamenii, oamenii nu au mai crezut, nu au mai avut răbdare. Agricultorii nu au crezut că avem toate aceste programe pe care le-am aprobat acum, în două şedinţe de Guvern, şi mai avem două în următoarea şedinţă de Guvern”, a completat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Acesta a mai precizat că oamenii vor vota şi alege PSD în continuare, însă partidul trebuie să recâştige încrederea populaţiei şi să redevină ceea ce a fost mereu. Ciolacu a mai spus că nu crede că este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut PSD şi poate în alte perioade au fost şefi ai formaţiuniii mai şcoliţi şi mai determinaţi ca el.

„Aici s-a ajuns cu neîncrederea, aici s-a ajuns atunci când promiţi mai mult decât poţi duce. Oamenii ne-au ales, oamenii ne-au votat. O să ne voteze şi o să ne aleagă în continuare. Trebuie, în schimb, să le recâştigăm încrederea, trebuie să redevenim ceea ce am fost mereu. Suntem un organism viu. Avem şi bune şi rele. Facem greşeli. Nu ştiu dacă sunt cel mai bun preşedinte de partid pe care l-a avut PSD. Nu cred. Vă spun sincer. Au fost perioade şi oameni la conducerea partidului mult mai şcoliţi, mult mai determinaţi decât mine. Ce vă pot spune cu certitudine este că eu am echipa cea mai bună pe care a avut-o vreun preşedinte de partid. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor noştri şi camarazilor noştri pentru acest lucru. Este echipa care a reclădit PSD într-un moment de cumpănă. Nu, niciodată nu am lăsat pe nimeni în urmă şi nu o să las pe nimeni în urmă”, a mai explicat liderul PSD.

„Cu adevărat, acum trei ani de zile eu am mers cu capul pe buturugă. Eram la fel de deprimat şi poate la fel de praf ca mulţi dintre dumneavoastră, la fel ca şi Gabi Zetea, după ce a pierdut alegerile”, a continuat el.

„Am crezut şi împreună cu dumneavoastră am şi putut să demonstrăm că suntem în continuare capabili, că suntem în continuare cel mai mare partid din România, dar în acest moment prioritatea noastră sunt românii şi România. Restul vor veni singure de la sine”; a conchis Ciolacu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...