20 de miniștri și-au retras demisiile. Guvern: Cererile sunt fără obiect
Douăzeci miniștri din cabinetul Grindeanu și-au retras demisiile. Cererile au ajuns la Secretariatul General al Guvernului. Purtătorul de cuvânt al Guvernului spune însă că acestea sunt fără obiect.
ACTUALIZARE. Sunt 20 de cereri de retragere a demisiilor, din 27 de posturi în guvern (incluzând Secretarul General al Guvernului), dar acestea sunt fără obiect, conform legislației, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.
Cele 20 de cereri au fost depuse de Marius Dunca, Teodor Meleșcanu, Alexandru Petrescu, Mircea Titus Dobre, Sevil Shhaideh, Ana Birchall, Petre Daea, Rovana Plumb, Florian Bodog, Toma Petcu, Andreea Păstârnac, Mihai Tudose, Adriana Petcu, Pavel Năstase, Răzvan Cuc, Beniamin Leș, Tudorel Toader, Viorel Ilie, Grațiela Gavrilescu și Viorel Ștefan.
Alina Petrescu a precizat că articolul 6 al Legii 90 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului precizează că demisiile sunt irevocabile din momentul în care se ia act de ele.
„În toate cele 20 de documente-tip, cu text identic, este trecut şi numărul de înregistrare a demisiei de la cabinetul primului-ministru. Când cabinetul şi Secretariatul General al Guvernului dau un număr de înregistrare a acestor documente, întreb retoric, s-a luat act de aceste demisii?”, a spus ea.
Ea a adăugat că toate cele 20 de cereri precizează în final că demisia a fost „un gest de protest”. Cererile au venit prin poștă, a adăugat ea.
Alina Petrescu a citit textul cererilor depuse de miniștri: „Subsemnatul ..., având în vedere retragerea încrederii acordate unui cabinet prin adoptarea moțiunii de cenzură, până la depunerea jurământului de către mebrii noului guvern, pentru a nu bloca activitatea de conducere generală a administrației publice, având în vedere că președintele României nu a luat act de demisia subsemnatului și nu a declarat vacantă funcția de membru al Guvernului, îmi retrag demisia înaintată la SGG în data de ..., cu numărul de înregistrare ..., în vederea asigurării stabilității Guvernului precum și a gestionării și îndeplinirii actelor necesare pentru administrarea treburilor publice. Demisia subsemnatului a fost o demisie deliberată, fiind o formă de protest. Consider că vacantarea funcției de membru a Guvernului - „al Guvernului, ar fi trebuit să scrie”, a spus Alina Petrescu – intervine doar de la acest moment, prin publicarea moțiunii de cenzură în Monitorul Oficial”.
Alina Petrescu a precizat că, până la numirea unui nou guvern, miniștrii demisionari asigură interimatul, iar retragerea demisiei nu este necesară. Ea a adăugat că nu se pune problema dacă miniştrii se mai pot întoarce la muncă sau nu deoarece miniştrii şi-au exercitat atribuţiile şi în aceste zile.
„În toate aceste zile miniştrii demisionari au venit la muncă. Au fost câţiva care şi-au delegat dreptul de semnătură către un secretar de stat sau către secretarul general din minister, dar în majoritatea lor covârşitoare au venit la muncă”, a spus purtătorul de cuvânt.
Deocamdată nu a fost convocată o ședință de guvern, a mai spus Alina Petrescu.
ACTUALIZARE. 14 miniștri și-au retras demisiile.
ACTUALIZARE. Sunt 13 miniștri care și-au retras până acum demisiile.
ACTUALIZARE. Alte șase cereri de retragere a demisiei au ajuns la Guvern. Noile cereri au venit de la Adriana Petcu, ministrul Apelor și Pădurilor, Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Alexandru Petrescu, ministrul pentru mediul de afaceri și IMM-uri, Marius Dunca, ministrul Tineretului, Pavel Năstase, ministrul Educației, și Mircea Dobre, ministrul Turismului.
Sunt mai mulți miniștri care au anunțat că-și retrag demisiile.
Este vorba despre Andreea Păstârnac, ministrul pentru românii de pretutindeni, Toma Petcu, ministrul Energiei, Ana Birchall, ministrul Afacerilor Europene, Mihai Tudose, ministrul Economiei, și Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării.
Ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunea încă de aseară că membrii cabinetului Grindeanu îşi vor retrage demisiile depuse anterior pentru a asigura funcţionarea Guvernului până la momentul în care un nou cabinet va fi instalat.
Colegul său din Guvern, Tudorel Toader, spunea că demisiile, depuse în 15 iunie, devin irevocabilă în data de 30 iunie, moment de la care începe interimatul. El şi-a exprimat însă convingerea că până la sfârşitul lunii va fi instalat noul Guvern.
Secretarul general al Guvernului demis, Victor Ponta, a spus că demisiile nu pot fi retrase.
„Mai trebuie să îi facem de râs chiar pe vecie punându-i să îşi retragă demisiile şi să revină într-un guvern demis chiar cu voturile lor - deşi Legea 90/2001 de organizare a Guvernului spune clar că sunt "irevocabile"? Fac precizarea că au fost anunţate public, prezentate în scris primului ministru şi "s-a luat act de depunerea lor" de către fostul Secretar General Busuioc - ghinion). Atâta neseriozitate şi incompetenţă e greu de găsit”, a mai spus Victor Ponta.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News