Cătălin Predoiu: Credem că la europarlamentare PDL va ajunge la 25% din voturi, poate obţinem chiar şapte locuri

Data publicării:
predoiu-5

Democrat-liberalii au ambiţii mari: PDL îşi propune să obţină la alegerile europarlamentare de anul viitor nu mai puţin de şapte mandate din cele 31 disponibile pentru politicienii care vor reprezenta România în forul comunitar. Declaraţia îi aparţine prim-vicepreşedintelui partidului, Cătălin Predoiu, făcută la emisiunea Kilometrul 0 Digi24.

Noi credem că la europarlamentare vom ajunge undeva la 25%, poate (vom obţine) chiar şapte locuri”, estimează Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei. El nu a avansat şi nume ale celor care ar putea să ocupe fotoliile de la parlamentul comunitar, întrucât „acum se propun candidaturile către regiuni”, care vor stabili cine intră pe liste, spune democrat-liberalul.

Colegilor noştri (de la regiuni) le e mai simplu, pentru că acolo deciziile se iau mai uşor – nu e nici o critică, nu e aroganţă, e o discuţie simplă, decizia se ia mai rapid”, arată politicianul, precizând că lista finală va fi hotărâtă în luna ianuarie.

Întrebat dacă PDL ar ceda din voturi către politicieni provenind din alte partide de dreapta, (Forţa Civică, Iniţiativa România Liberală sau PNŢCD, organizate acum în Alianţa D.A. - n.red.), Cătălin Predoiu ţine să sublinieze că este importantă nu promovarea persoanei, ci întărirea formaţiunii politice la toate nivelurile: „Avem un partid care îşi propune un parcurs. E important să îl atingem, nu ne punem problema pe cine introducem sau nu pe listă ca să-i promovăm sau ca să-i salvăm cariera - e vorba de a întări partidul”, spune prim-vicepreşedintele PDL.

Argumentele aduse de politician în favoarea afirmaţiei sale ar fi atacurile lansate chiar în interiorul dreptei, care ar uita că adversarul comun este de fapt Uniunea Social Liberală. Totuşi, el admite că o discuţie privind colaborarea formaţiunilor pentru europarlamentare va exista, iar atunci va atârna în balanţă exact acest aspect:

Depinde foarte mult dacă înţeleg că adversarul e USL. Eu, personal, receptez cred că săptămânal atacuri din partea altor colegi de pe dreapta. Le ignor şi merg mai departe, merg pe drumul meu, drumul este să mă integrez mai bine în partid, să găsim împreună soluţii, să găsesc oameni buni pentru aparatul guvernului alternativ, să analizez cu colegii în fiecare zi ce face guvernul USL, să propun un proiect de ţară, să facem o comunicare mai bună în partid. Pentru că vrem un partid viabil pentru guvernarea României. (...)

Nu s-a produs erodarea masivă a USL şi nu se va produce până când oamenii nu se vor convinge că într-adevăr s-au înşelat. (...) Lla un moment dat va veni şi acea descreştere acccelerată a USL. Vrem să recuperăm aceste voturi şi să construim o alternativă, un partid care să pregătească soluţii”, a conchis Cătălin Predoiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...