Reîmprieteniri politice. Iniţiativa România Liberală şi Alianţa D.A. încheie un protocol de colaborare. Susţinerea unui candidat comun este neclară

Data publicării:
forta civica

Vlad Moisescu, preşedintele Iniţiativei România Liberală

Iniţiativa România Liberală, fundaţia creată de foştii liberali Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu, a semnat un protocol de colaborare cu Alianţa D.A., din care mai fac parte Forţa Civică şi PNŢCD. În protocol nu se pomeneşte însă nimic despre susţinerea unor candidaţi comuni la alegerile europarlamentare sau prezidenţiale.

Chiar şi aşa, liderul mişcării Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis colegilor săi că partidul nu va avea doar europarlamentari, ci şi viitorul preşedinte al României. „Până la alegerile prezidenţiale, România va şti ce poate să aleagă şi sunt convins că ne va alege pe noi”, afirmă fostul premier.

Semnatarii acordului spun că doresc să transmită astfel un mesaj şi celorlalte formaţiuni de dreapta: să li se alăture. Aceasta cu toate că democrat-liberalii spun că vor merge singuri la scrutinul din mai şi vor ca viitorul prezidenţiabil al unei alianţe de Dreapta să vină din PDL.

Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD, consideră că mesajul este unul „de responsabilitate, nu numai pentru membrii partidelor noastre”. „Este un mesaj către ceilalţi parteneri poltici, este un pas şi o dovadă de responsabilitate”, adaugă liderul creştin-democrat.

Asocierea este un pas firesc”, subliniază la rândul său Vlad Moisescu, preşedintele Iniţiativei România Liberală, iar scopul este „o listă comună sub sigla Partidului Popular European, un candidat la alegerile din 2014 şi construcţia unei forţe capabile să câştige alegerile din 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani