Întrebat cum comentează curentul din ce în ce mai mare care susține ieșirea României din UE, Călin Popescu Tăriceanu spune că „nu l-a remarcat” .
„Nu am remarcat un astfel de curent. În ceea ce mă privește rămân în continuare un pro-european convins, dar România nu trebuie să se poziționeze în postura elevului. România este o țară independentă.
Au fost ieri în Comisia LIBE și dezbaterea privind referendumul, iar Timmermans a răspuns foarte corect că asta ține de legislația națională, nu e o problemă reglementată unitar la UE.
Foarte multă lume de la noi încearca să explice probleme interne la Bruxelles, punându-ne într-o situație stânjenitoare. Nu am văzut alte țări să facă asta. Unii dintre politicienii din România sunt încă în perioada infantilismului politic”, a declarat Tăriceanu.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans evită cu multă abilitate să intre în anumite subiecte, pentru a nu recunoaşte eşecul Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV), a mai declarat marţi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE.
În contextul dezbaterii din Parlamentul European cu privire la statul de drept din România și al referendumului privind modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei, mai multe personaje de rangul 2 propun RoExit - ieșirea României din Uniunea Europeană.