Candidații lui Simion vor salariile grase de la Bruxelles, dar își declară ura față de UE: „Nu îi dau 10 ani. Va colapsa”
Partidul AUR condus de George Simion a depus la Biroul Electoral o listă cu 43 de candidați la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024. Parte din acești candidați și-au încercat norocul și la alte alegeri electorale din partea a numeroase alte partide. Cei mai mulți dintre candidații AUR sunt convinși că Uniunea Europeană este o greșeală politică, ba chiar că va dispărea.
Cristian Vasile Terheș deschide lista AUR pentru europarlamentare cu convingerea că, nu peste multă vreme, Uniunea Europeană va dispărea.
“În modul în care merge UE în momentul de față, nu îi dau 10 ani! Nu neapărat că se va destrăma. Va colapsa sub propria ei greutate, exact așa cum s-a întâmplat cu URSS. Nu are cum să reziste pe termen lung. E imposibil”, spunea recent Terheș într-un podcast.
Întrebat cu altă ocazie despre profețiile sale privind destrămarea UE, actualul europarlamentar ales în 2019 pe listele PSD spunea: „E posibil să existe și acest lucru (destrămarea -n.r). Date fiind forțele interne și externe care există în momentul de față și trag din toate pârghiile să sfărâme, dar principalul inamic al acestui proiect este însăți birocrația europeană. Nu poți să ții atâtea state, atâtea națiuni de milioane de oameni să îi subjugi de la nivel central. În momentul de față se încearcă exact reversul cu ceea ce s-a întâmplat cu Imperiul Austro-ungar. Un imperiu s-a destrămat pentru că națiunile erau subjugate. Proiectul european actual, care a pornit ca un proiect politico-economic foarte bun, care a adus pace prin prosperitate (...). Astăzi vedem că se întâmplă exact opusul. O birocrație nealeasă, care să subjuge statele și nu o să permită lumea, statele, populația, în general, să fie subjugată”.
În opinia lui Cristian Terheș, numai un naiv poate să aibă convingerea că Bruxelles-ul ajută România.
"Aveţi impresia că aceste fonduri europene se dau de Bruxelles pentru a te dezvolta economic? Tocmai asta mi s-a spus şi mie şi eu ziceam că, domnule, de ce nu se dau, eram cumva naiv la început şi spuneam de ce nu se dau acolo. Mă trage cineva de-o parte şi-mi spune: Tu ai impresia că banii ăştia se dau ca voi să vă dezvoltaţi şi să faceţi competiţie dincoace? Vă spun eu de ce se dau. Banii aceştia europeni se dau pe nişte axe, pe nişte segmente care de fapt te ţin pe ţine în subdezvoltare", a susţinut Terheş. Recent, într-un interviu pentru Lumea Justiției, candidatul AUR a afirmat: “Asistăm în momentul de față la un atac coordonat împotriva suveranității statelor-membre UE, și este un atac atât politic, cât și juridic”.
UE, comparată cu Imperiul Otoman de numărul 2 din AUR
Numărul doi pe lista AUR la europarlamentare, respectiv Claudiu Târziu, este convins că România plătește tribut la Bruxelles ca la Înalta Poartă pe vremea otomanilor.
„Astăzi România este o pradă pentru găşti politice transnaţionale. Astăzi este captivă unei mafii transpartinice şi transnaţionale. Ce este Comisia Europeană? Nu este altceva decât noua Înaltă Poartă. Acolo unde se hotărăşte destinul popoarelor supuse, acolo unde se clocesc ideologii criminale, acolo unde sunt unşi noii şefi de stat şi de guvern, acolo unde se plăteşte tributul. Ce sunt guvernanţii de astăzi? Boierii trădători din vremea lui Ţepeş”, a declarat recent Claudiu Târziu, la Târgoviște.
În 2022, Claudiu Târziu lăsa deschisă o poartă de ieșire din UE, spunând că România nu poate rămâne membră „în orice condiții”. „Suntem pentru rămânerea în UE, noi nu suntem pentru părăsirea UE, dar nu în orice condiții si nu asa cum o fac actualii guvernanți, adică acceptând orice vine de la Bruxelles”, afirma președintele Consiliului Național AUR.
Piperea: Nu sunt pentru RoExit, dar s-ar putea să ajung să fiu, în curând
Despre ieșirea României din Uniunea Europeană a vorbit în ultima vreme și Gheorghe Piperea, locul 3 pe lista AUR pentru europarlamentare: “Nu sunt pentru RoExit, mai ales că acest popor a plătit enorm pentru apartenența la acest club regresist și din ce în ce mai totalitar, dar s-ar putea să ajung să fiu, curând”. Gheorghe Piperea este coordonatorul național al campaniei electorale a AUR, iar în trecut a fost consilierul onorific al premierului PSD Mihai Tudose.
A fost, de asemenea, în tratative cu PSD și cu PNL pentru a avea carnet de partid, însă în cele din urmă a devenit membru al AUR.
Adrian George Axinia, locul 5 pe lista AUR, este unul dintre deputații din Parlamentul României care s-a specializat în difuzarea de informații false în spațiul public. Multe dintre acestea cu referire directă la Uniunea Europeană. În luna februarie a acestui an, deputatul Axinia a anunțat că în Parlamentul European a aprobat un proiect al Comisiei Europene pentru introducerea unei monede virtuale, așa zisul euro digital și că “moneda digitală este un pas hotărât al Uniunii Europene pentru eliminarea cash-ului”.
“Vom vedea curând o limitare drastică a tranzacțiilor, a acestor plăți (...) Și vedem chiar și în România, anumite plăți se fac exclusiv online, ceea ce ne arată că au dispărut practic casieriile… obligativitatea încasării banilor într-o monedă digitală, care nu are niciun fel de bonitate sau acoperire în bunuri și servicii din economia reală”, a mai spus deputatul Axinia.
În fapt, introducerea unei monede digitale universale în zona euro nu ar duce la interzicerea folosirii numerarului și nici la obligația de a încasa bani doar digital. Moneda euro digitală ar urma să coexiste cu banii cash, iar utilizarea ei ar fi opțională și gratuită pentru toată lumea.
De la tribuna Parlamentului României, deputatul Axinia a vorbit și despre o altă teorie a conspiraționiștilor: orașul de 15 minute. “Progresiştii cu mulţi pitici pe creier împing adesea teoria "oraşului de 15 minute" ca fiind forma ideală de organizare administrativ - teritorială care ar răspunde tuturor aşteptărilor sociale. Lăsând la o parte aroganţa construirii unor utopii artificiale care s-ar dovedi, în mod cert, nişte distopii demne de SF-urile din mijlocul secolului XX, "oraşul de 15 minute" este un concept care se bazează pe limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, la fel cum rezultatul final ar trebui să fie modificarea unor relaţii sociale naturale şi schimbarea principiilor pe baza cărora se formează spiritul identitar al unei comunităţi”, a afirmat Adrian George Axinia în Parlament.
În fapt, acest concept de planificare urbană presupune ca majoritatea necesităților și serviciilor zilnice, cum ar fi munca, cumpărăturile, educația, îngrijirea sănătății și petrecerea timpului liber să poată fi ușor accesibile cu o plimbare pe jos de 15 minute sau o plimbare cu bicicleta.
Tot de la tribuna Parlamentului, deputatul Axinia a făcut mai multe declarații politice cu titluri senzațonale: "Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu se pregăteşte să legalizeze căsătoriile între homosexuali"; "Ministerul Educaţiei îşi bate joc de elevii olimpici" sau "Nu lăsaţi copiii noştri pe mâna traficanţilor de droguri!".
Sturdza: “Uniunea Europeană de astăzi este o dictatură”
Locul 6 pe lista AUR este Șerban Dimitrie Sturdza, care se declară ca fiind unul dintre fondatorii partidului. Acesta susține că a paticipat “la primele întâlniri dintre Claudiu Târziu și George Simion, în vederea creării unui partid politic conservator”.
Șerban Dimitrie Sturdza a donat partidului mai multe sume de bani și a susținut financiar diverse acțiuni ale AUR, între care și Conferința Europeană a Conservatorilor. Cu acel prilej, prințul Sturdza a uimit prin discursul său în care a afirmat că “Uniunea Europeană de astăzi este o dictatură parlamentară europeană, nicidecum o democrație”.
“După cum știm, niște minți diabolice, doresc nu doar reducerea populației mondiale, adică reducerea creației lui Dumnezeu, ci și a dreptului elementar la proprietate. Totodată, aceleași minți diabolice fac eforturi mari și pentru eliminarea numerarului și înlocuirea acestuia doar cu plăți electronice. Trăim într-o lume a minciunii”, afirma Șerban Dimitrie Sturdza.
În opinia sa, Uniunea Europeană se află astăzi într-o criză gravă. “Poate fi ea salvată, sau ne îndreptăm spre un fel de Uniune Sovietică Europeană?”, se întreabă Sturdza, care spune că va încerca reformarea Uniunii Europene “alături de colegii noștri conservatori europeni, putând face bine împreună țărilor noastre, susținându-ne reciproc în fața tăvălugului neo-marxist”.
Pe locul 10 al listei electorale a AUR pentru Parlamentul European îl regăsim pe Mihail Neamțu, un tânăr cu viziuni politice de extremă dreapta. El a trecut în ultimii ani pe la mai multe partide în încercarea, fără succes deocamdată, de a prinde un loc de demnitate publică. A fost membru al PNR, PNȚCD, PMP, PNL, ARD, iar acum e pe listele AUR. A încercat, de asemenea, să devină deputat, primar al unui sector din Capitală, ba chiar și președintele României.
Poziția a zecea pe lista AUR la europarlamentare din 9 iunie 2024 este la limita eligibilității și ea vine după ce, în trecut, Neamțu îl cataloga pe George Simion ca fiind o „nulitate”, cu „un profil de taximetrist coborât din peluză”. Ulterior, Neamțu a motivat că aceste afirmații au fost făcute datorită faptului că era supus „unui tratament medicamentos foarte agresiv împotriva infectării cu virusul Covid-19”.
Într-un text publicat recent pentru propriul website, Mihail Neamțu își exprimă public convingerile eurosceptice: “Vedem o structură birocratică și administrativă care, fără consultare populară, își extinde controlul, limitându-ne suveranitatea pe multiple fronturi: de la alimentație la vaccinuri și până la deciziile privind migrația sau frontierele Uniunii. Este timpul să criticăm derapajele UE și să avem curajul să discutăm despre problemele dureroase care ne afectează viața de zi cu zi: impunerea unei agende anti-creștine, propaganda ideologiei de gen, controlul digital al populație”. De asemenea, pe pagina sa de facebook, Neamțu scrie că “spațiul UE este într-un evident declin civilizațional” și că “obiectivul principal al Comisiei este pașaportul digital — interfața pentru mecanismele de control social ale noului Big Brother. Alături de impunerea monedei digitale și vechiul război cu plățile în numerar (faimosul cash), Comisia Europeană se laudă și cu alte măsuri liberticide care neagă suveranitatea poporului”.
În trecut, Mihail Neamțu și-a declarat public simpatia pentru mișcarea legionară și pentru reprezentanții acesteia. El s-a dezis ulterior de acele texte pe care le-a catalogat drept “paragrafe infantile”, însă, ulterior, pe când candida la alegerile din 2012, a revenit în spațiul public citind versuri din opera poetului Radu Gyr. Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România a dat atunci publicității un comunicat în care a calificat drept ''scandalos, revoltător și împotriva legislației în vigoare'' discursul lui Mihail Neamțu.
Laura Gherasim: BRICS este noul tren expres
Șanse ceva mai mari de a prinde un loc de europarlamentar AUR le are Laura Gherasim, de pe poziția a opta a listei de candidați. Probabil cea mai bogată candidată AUR, potrivit declarației de avere depuse la Autoritatea Electorală, Laura Gherasim a fost cunoscută inițial ca prezentatoare la TVR și soția unui om prosper om de afaceri. Aventura sa politică începe în luna august a anului 2023, când primește confirmarea unei eventuale candidaturi pe listele partidului AUR. Tot atunci ea își deschide o pagină de facebook, unde postează cu regularitate în spiritul discusului anti-european al partidului pentru care candidează. “Uniunea Europeană a eșuat în a ne trata ca cetățeni europeni, în a ne acorda șanse egale, în a ne considera un partener. Am ajuns cetățeni de mâna a doua în propria țară. Identitatea noastră națională se lovește tot mai mult de acest zid al plângerii și umilinței, pe care trebuie să îl îndurăm zi de zi. Tot ce facem, tot ce spunem nu are însemnătate pentru ei. Pentru că doar ei au voie să spună ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e corect pentru noi. Ei sunt cei care decid pentru noi, fără să țină cont de noi. Cât vom mai suporta umilința de a nu avea nimic de spus în propria țară?”, scrie tânăra Laura Gherasim pe pagina ei de facebook. Înainte de a avea certitudinea că va candida pe listele AUR, Gherasim era convinsă - potrivit unei postări pe pagina sa de facebook - că BRICS este “noul tren expres, alternativa G7” și că tot multe țări aderă la această structură geopolitică controlată de Rusia și China.
- Etichete:
- aur
- parlamentul european
- gheorghe piperea
- alegeri europarlamentare
- george simion
- roexit
- partidul aur
- claudiu tarziu
- alegeri europarlamentare 2024
- mugur mihaiescu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News