„În prezent, n-aș putea spune că s-au calmat spiritele, în sensul că lumea este în continuare atentă la acest subiect și mai ales tabloidele depun eforturi serioase în a păstra subiectul acesta în atenția publicului. Bineînțeles, nu mai păstrează gloria de altădată, însă sunt în continuare capabile să genereze anumite campanii prin care să pună presiune pe stat.
Pe de altă parte, sondajele arată 80% din populație care se opune eliminării oricăror restricții pentru români și bulgari.
Din păcate pentru noi, nu e vorba numai de guvern ci și de laburiști. Liderul opoziției încearcă să se poziționeze în antiteză cu ce a făcut Tony Blair, care a subestimat afluxul de imigranți”, a spus analistul economic Victor Popa.
Presa britanică, dar şi cea de la Bucureşti se amuză pe seama unei posibile campanii de descurajare a românilor şi bulgarilor dornici să emigreze în Regatul Unit, care ar putea fi iniţiată de guvernul de la Londra.
Jurnaliştii englezi au lansat un concurs - cine reuşeşte să creeze cel mai convingător mesaj pentru est-europeni. Iar ziariştii români vor să-i covingă pe supuşii reginei să viziteze România. Aparent indiferent la ironiile jurnaliştilor, primarul Londrei a declarat astăzi că se teme de afluxul de imigranţi români şi bulgari, care ar putea spori numărul oamenilor fără adăpost din capitala britanică.
Despre acestea, Victor Popa a spus că presa din Marea Britanie a remarcat contra-campania din țară. În plus, din partea oficialităților din Downing Street nu s-a confirmat deloc punerea în aplicare a acesei campanii.
„Primarul Londrei a reacționat neașteptat și vorbea de persoane fără adăpost în condițiile în care în Londra și orașele mari de aici acest fenomen este inexistent, sunt cazuri nesemnficiative”, a adăugat analistul.