Reporter: Ce credeţi despre rezultatele întrunirilor din Iowa?
Bill Schneider: Am început să vedem că există, de fapt, doar trei candidaţi competitivi în cursa republicană. Donald Trump nu s-a descurcat la fel de bine cum era de aşteptat, Ted Cruz s-a descurcat mai bine decât era de aşteptat, iar Marco Rubio a avut o prestaţie impresionantă. În partea democrată, cursa se dă, desigur, între Hillary Clinton şi Bernie Sanders, dar rezultatul a fost mult mai aşteptat decât s-ar fi aşteptat majoritatea. Cred că Hillary Clinton ar trebui să aibă puţine emoţii.
Aţi comentat fiecare alegeri prezidenţiale şi legislative din a doua jumătate a anilor '70 şi până azi. Trebuie să spun că acest lucru în sine este o performanţă extraordinară. Dar asta înseamnă că aţi fost martorul ultimei candidaturi a guvernatorului din statul Alabama George Wallace. Privind în urmă acum, sunteţi de acord că tacticile, metodele lui Donald Trump şi cele ale lui George Wallace sunt oarecum similare?
Cred că Donald Trump este un demagog, ceea ce înseamnă că se foloseşte de cele mai rele instincte ale oamenilor. Wallace se concentra asupra unui subiect, respectiv segregarea rasială, iar aici e o diferenţă faţă de Donald Trump. Cred că el reprezintă un alegător alb frustrat, mai ales un alegător bărbat alb, care simte că ţara se schimbă într-o manieră pe care el nu o înţelege şi cu care nu se simte confortabil. Sunt prea mulţi imigranţi, prea multe minorităţi, are sentimentul că nu poate concura într-o economie globală. Aceşri alegători sunt furioşi şi frustraţi, iar multe din motive sunt aceleaşi ca în cazul europenilor, care sunt, la rândul lor, furioşi şi frustraţi de imigraţie şi de schimbări culturale. Ceea ce vedeţi e ceva ce eu am numit un vot al identităţii albe.
Care au fost cei mai radicali sau neobişnuiţi candidaţi la preşedinţie pe care i-aţi văzut în toţi aceşti ani în care aţi urmărit îndeaproape alegerile?
Trump este cu siguranţă neobişnuit, dar unul dintre cei mai neobişnuiţi a fost în 1992, Ross Perot, care a obţinut 19% din votul popular, aproape un record pentru un candidat independent la o alegere prezidenţială. S-a descurcat foarte bine. Şi atunci erau proteste ample împotriva puterii politice. Nu cred că Perrot a fost un ideolog, dar şi el a reuşit să canalizeze frustrările unui segment mare de americani. El era nemulţumit mai ales din cauza deficitului în creştere, a poverii uriaşe a datoriei pe care americanii le-o transferau copiilor lor şi a spus că nu mai putea continua în acel fel. A şi propus diverse soluţii pe care le vedea el.
E ceva ce nu pot să nu remarc. Dacă ne uităm cu atenţie la alegeri în SUA - să spunem că analizăm 40-50 de ani, observăm că aceşti candidaţi, care sunt împotriva sau din afara mediului politic, apar cu o oarecare frecvenţă. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru şi, în al doilea rând, de ce credeţi că nu ajung niciodată să câştige?
De ce tot apar? Pentru că America e cea mai populistă ţară din lume. Pe lângă Statele Unite, restul lumii e... ei bine, Arabia Saudită. Americanii iau problemele în propriile mâini şi, dacă sunt nemulţumiţi, au grijă ca acest lucru să fie cunoscut. Pe urmă, această ţară este foarte antreprenorială. Dacă e o piaţă, există un produs. Dacă există un vot anti-Washington, va fi şi un candidat anti-Washington. Dacă există un vot rasist, cum a fost în vremea lui George Wallace, atunci va fi un candidat rasist. Dacă există un electorat anti-război, va fi şi un candidat anti-război. Americanii sunt foarte independenţi şi foarte populişti şi, dacă vor, vor arăta Washingtonului degetul mijlociu şi vor spune că vor ceva complet diferit. Fac asta mereu.
Sunteţi îngrijorat în vreun fel cu privire la cine va fi următorul dumneavoastră preşedinte şi ce fel de platformă politică va avea?
Ei bine, aş fi îngrijorat şi de Donald Trump, şi de Ted Cruz. Cred că sunt foarte greu de ales şi că, dacă vreunul dintre ei va fi ales preşedinte, va avea mari dificultăţi să guverneze Statele Unite.