Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentat special al Guvernului pentur combaterea antisemitismului și xenofobiei, a solicitat, joi, internvenția socialiștilor europeni pentru a opri colaborarea dintre PSD și AUR. Muraru susține că „este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când PSD ar pregăti și vota o moțiune de cenzură alături de un partid extremist, de factură neo-fascistă.”
„Practic, prin această acțiune politică, formațiunea social-democrată s-ar întoarce în urmă cu 30 de ani, când colabora deschis cu formațiuni extremiste, antisemite, fasciste. În lumina acestor evenimente de pe scena politică și din Parlamentul României, unde în mod dubios se conturează o opoziție toxică, am transmis o scrisoare liderului Partidului Socialiștilor Europeni, Sergei Stanishev, Președintelui Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García, precum și tuturor euro-deputaților membri S&D, aducându-le în atenție procesul de formare a unei înțelegeri între PSD și AUR, în forul suprem al democrației de la București”, transmite Muraru, într-un comunicat de presă.
PSD a anunțat public că în 14 iunie va prezenta o moțiune de cenzură îndreptată împotriva coaliției guvernamentale, care va fi votată în a doua jumătate a lunii iunie, și a început discuțiile cu Alianța pentru Unirea Românilor pentru a obține sprijinul membrilor săi.
„După ce vom finaliza textul moțiunii, îl vom trimite și reprezentanților partidului AUR să-l vadă, să-l citească și, eventual, să facă unele modificări”, a declarat liderul PSD Marcel Ciolacu.
„Alarmant este faptul că poate crea un precedent pentru cooperarea în viitor între PSD și AUR, care nu numai că ar da partidului AUR mai multă putere prin asocierea cu cel mai mare partid politic din Parlament, dar ar și îndepărta PSD de valorile europene. Dacă se va formaliza o cooperare politică între un membru PSE și un partid neo-fascist, acest lucru ar putea duce la alte astfel de asociații în viitor, cu consecințe de neimaginat pentru evoluțiile politice din UE și pentru un climat de stabilitate și toleranță în Europa”, mai transmite Reprezentatul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
Editor : R.K.