Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, spune că „este inacceptabil” ca unii functionari ai MIPE să dea consultanţă în privat, prevalându-se de o legislaţie mult prea permisivă. El amenință că aceștia vor fi demiși, potrivit News.ro.
„Şmecheria se încheie începând de azi! Este inacceptabil ca unii funcţionari ai MIPE să aibă astfel de preocupări şi să dea consultanţă în privat, prevalându-se de o legislaţie mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atribuţiile pe care le au şi pentru care sunt plătiţi din bani publici. Ne vom despărţi rapid de toţi care nu înţeleg ce înseamnă serviciul public”, a scris Câciu într-o postare pe Facebook.
Ministrul precizează că „faptele acestor indivizi aruncă o pată incorectă asupra celor ce muncesc cinstit în MIPE şi care au făcut ca această instituţie să aibă cele mai bune rezultate în materia absorbţiei de fonduri europene şi de finanţare a dezvoltării economiei româneşti”.
”În perioada imediat următoare voi prezenta Guvernului o ordonanţă prin care vom stabili clar care sunt restricţiile si constrângerile pe care trebuie să le aibă un funcţionar care lucrează cu fonduri europene şi guvernamentale, mai ales restricţia de oferi consultanţă în acest domeniu!”, spune Câciu.
Ministrul a mulţumit reprezentanţilor mass-media şi tuturor cetăţenilor care sesizează altfel de anomalii inacceptabile.
„În mandatul pe care-l am de ministru al MIPE nu voi ezita să iau măsuri imediate şi să înăspresc legislaţia dacă etica şi moralitatea nu mai reprezintă principii profesionale pentru o parte dintre funcţionari”, mai spune Câciu.
Editor : M.B.