Acuzații de falsificare a unor acte în dosarul în care primarul Timișoarei are calitate de suspect

Data actualizării: Data publicării:
170217_DNA_NICOLAE_ROBU_02_INQUAM_Liviu_Florin_Albei

Omul de afaceri Cristian Palade, căruia Primăria Timişoara i-a încredinţat un contract de 15.000 de euro pentru realizarea proiectelor tehnice în vederea anvelopării a zeci de blocuri, spune că s-ar fi falsificat documente în Primăria Timişoara. Edilul liberal Nicolae Robu explică, la rândul său, de ce nu a plătit mai mult firmei omului de afaceri. Procurorii DNA efectuează cercetări.

170217_DNA_NICOLAE_ROBU_02_INQUAM_Liviu_Florin_Albei
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Liviu Florin Albei

ACTUALIZARE. Primarul Nicolae Robu a declarat, vineri, că nu a comis nicio ilegalitate prin faptul că a refuzat să dea firmei care a proiectat anveloparea blocurilor bani în plus faţă de suma contractată oficial, întrucât ar fi comis „un lucru foarte grav”.

„Dacă aş fi dat mai mulţi bani, dacă m-aş fi lăsat convins de argumentele proiectantului că el merită mult mai mulţi bani decât 15.000 de euro, cât erau prevăzuţi în contract şi dacă aş fi aprobat şi doar cu 1 euro peste acea sumă, eram vinovat, în mod clar. El nu a fost obligat să semneze acel contract de 15.000 de euro E sau să-l ducă până la capăt, dacă a constatat că nu-l poate acoperi financiar. Trebuia să renunţe”, a declarat Nicolae Robu.

Edilul a mai arătat presei un SMS din aprilie 2014, prin care îi explica ferm proiectantului că nu va da niciun euro suplimentar faţă de valoarea trecută în contract şi i-a cerut să nu boicoteze atragerea de fonduri europene pentru oraş.

-----

Omul de afaceri a declarat, pentru News.ro, că îşi doreşte să primească banii pe care municipalitatea i-ar datora, după ce firma sa a realizat proiecte tehnice pentru zeci de blocuri. El spune că s-ar fi falsificat documente în Primăria Timişoara.

Palade este reprezentantul firmei căreia i-a fost atribuit contractul pentru proiectarea anvelopării a 65 de blocuri din oraş. Practic, susţine omul de afaceri, a semnat un contract iniţial cu municipalitatea în care e prevăzută suma de 15.000 de euro, pentru primele proiecte, iar la final aceasta au fost cu mult mai mare, valoarea ajungând la aproximativ 200.000 de euro şi trebuia acoperită prin acte adiţionale la contract, documente care, susţine el, ar fi fost contrafăcute.

„S-au cerut mult mai multe proiecte decât erau acoperite de contract şi, evident, se ştiau sumele, pentru că aceste sume au fost acceptate de primărie şi au fost cerute şi de către Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) în toate cererile de finanţare depuse în 2013. Sumele sunt cele corecte şi cele normale. Adică, şi dacă verificaţi şi ce a fost înainte de a face eu proiectele astea şi ce se face acum, valorile de proiectare sunt cele reale. Ridicoli erau cei 15.000 de euro. Faptul că ei au solicitat sumele, le-au acceptat, au cerut banii, însemna că se vor şi plăti. După ce s-au văzut cu toate proiectele primite şi fără actele adiţionale făcute, au zis că nu mai plătesc. Şi, deşi noi am atenţionat inclusiv ADR că acele proiecte nu sunt plătite şi nu sunt făcute, în loc să returneze proiectele, ei au falsificat nişte date şi au mers cu proiectarea mai departe. Au mers mai departe cu aceste proiecte pe care s-a obţinut finanţare”, a declarat Cristian Palade.

Omul de afaceri spune că a avut un proces cu Primăria Timişoara pentru a recupera diferenţa de bani.

„Oricum, ideea este că noi am avut un proces cu primăria. Am câştigat în prima instanţă, în a doua instanţă, procesul absolut spectaculos a fost judecat de doamna judecător Dascălu, aceeaşi judecătoare care s-a abţinut în procesul ANI cu Robu, susţinând că este în relaţii de prietenie cu el. Cu toate astea, nu a simţit niciun fel de obligaţie de a se abţine în judecarea acestui proces. Mai mult, de fapt, a dat câştig primăriei tocmai pentru că, dacă nu s-ar fi dat, ce s-a întâmplat acum s-ar fi întâmplat acum trei ani de zile, cu Robu şi cu Diaconu. Ei încercând, practic, prin această hotărâre judecătoarească, să susţină că nu există un prejudiciu şi, prin urmare, neexistând un prejudiciu, n-ar fi niciun abuz şi nicio chestiune de genul acesta”, a mai spus omul de afaceri.

Cristian Palade spune că ancheta DNA va duce în cele din urmă la aflarea adevărului.

„Eu mă aştept să am şansa să îmi recuperez până la urmă banii pentru care am muncit, cei 200.000 de euro, sumele care sunt corecte şi care sunt normale. Faptul că aceste proiecte au fost furate, asta nu înseamnă că nu trebuie achitate. În urma acestor proiecte, primăria a obţinut acea finanţare, proiectele s-au derulat în condiţii bune, mă rog, foarte multe, sunt foarte multe lucruri care s-au petrecut aiurea în toată chestia asta. Vom vedea, vom avea ocazia să răspundem cu toţii pentru ce am făcut”, a adăugat Cristian Palade.

Întrebat care este gradul de rudenie cu primarul Timişoarei, omul de afaceri a explicat că fostul său socru e verisor cu Nicolae Robu.

„Tatăl fostei mele soţii e verisor cu Nicolae Robu. Cred că s-a mers foarte mult pe aceste relaţii de rudenie şi, în realitate, eu am fost cel  înşelat de această relaţie de rudenie şi eu am fost cel păcălit. Eu nu am avut nimic, nu am beneficiat de nimic, dimpotrivă, pentru faptul că există această relaţie de rudenie poate că am fost mai puţin vigilent decât sunt de obicei şi de aici mi s-au tras toate lucrurile”, a mai declarat Palade.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a prezentat la DNA, vineri, unde i s-a adus la cunoştinţă că este suspect într-un dosar care vizează anveloparea cu fonfuri europene a 65 de blocuri. Valoarea totală a contractului se ridică la 10 milioane de euro. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...