Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marți că prețul cărnii de porc în România este cel mai mic din Uniunea Europeană. Declarațiile vin în contextul în care agricultorii anunță prețuri duble pentru kilogramul de carne de porc.
"Nu e mic prețul. Dar în orice caz, este cel mai mic preț din Uniunea Europeană", a declarat ministrul.
Petre Daea a subliniat că, de altfel, în România sunt "cele mai mici" prețuri la produsele agricole.
Întrebat câți bani trebuie să pună românii deoparte pentru carnea de porc, Daea a răspuns: "nu trebuie să pună deoparte".
Totodată, întrebat cât vor fi prețurile la carnea de porc, el a spus că vor fi "prețuri de respect pentru munca fiecăruia".
Ministrul Agriculturii a făcut aceste declarații în contextul în care agricultorii anunță prețuri duble pentru kilogramul de carne de porc. Scumpirile sunt cauzate în mare parte de facturile la energie. O altă cauză este aceea că fermierii au tras linie după un an agricol dezastruos. Concluzia: profitul e zero, iar datoriile enorme.
Producătorii de carne spun că prețul unui kilogram de carne de porc se va majora chiar și cu 100% până la sărbătorile de iarnă. În acest moment, în supermarketurile din București prețul unui kilogram de ceafă, cotlet sau coaste de porc este între 19 și 29 de lei, însă ar putea să coste chiar și 60 de lei.
Editor : G.M.