Patru români vor fi evacuați din Niger. Precizările Ministerului de Externe

Data actualizării: Data publicării:
aeroport niger
Patru români vor fi evacuați din Niger. FOTO: Profimedia Images

Patru cetățeni români aflați în Niger vor fi evacuați azi cu ajutorul autorităților franceze. În Niger, potrivit Ministerului de Externe, se mai află 20 de cetățeni români.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în contextul deteriorării situaţiei de securitate din Republica Niger, reprezentanţii Ambasadei României la Alger, care asigură reprezentarea diplomatică şi consulară în relaţia cu Republica Niger, au făcut demersuri urgente pentru identificarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul acestui stat.

În prezent, în evidenţa Ambasadei României la Alger sunt patru cetăţeni români aflați în NIger, care au cerut ajutor ca să fie scoși de acolo. De asemenea, în Niger mai sunt 20 de cetăţeni români care activează în cadrul misiunilor EUCAP Sahel Niger (Misiunea de Consolidare a Capacităţilor Uniunii Europene Sahel Niger) şi EUMPM Niger (Misiunea UE de Parteneriat Militar Niger)

„Misiunea diplomatică este în contact permanent cu cetăţenii români şi, cu sprijinul Ambasadei României la Paris, au fost obţinute asigurări că cei patru cetăţeni români vor fi preluaţi şi transportaţi la Paris, în cursul acestei zile, cu unul dintre zborurile de evacuare organizate de către autorităţile franceze. De asemenea, sunt în curs de realizare şi alte demersuri diplomatico-consulare pentru identificarea unor soluţii de transport alternative”, arată comunicatul de presă al MAE.

Totodată, reprezentanţii MAE mai spun, potrivit datelor disponibile la nivelul Ambasadei României la Alger, pe teritoriul Republicii Niger se află, la acest moment, alţi douăzeci de cetăţeni români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul misiunilor EUCAP Sahel Niger (Misiunea de Consolidare a Capacităţilor Uniunii Europene Sahel Niger) şi EUMPM Niger (Misiunea UE de Parteneriat Militar Niger).

Procedurile de evacuare ale cetăţenilor români încadraţi la cele două misiuni menţionate anterior sunt gestionate de fiecare misiune în parte, mai precizează sursa citată.

În acest context, MAE informează că pentru Republica Niger a fost emis un avertisment de călătorie „Există factori confirmaţi de risc – evitaţi călătoriile!” (https://www.mae.ro/travel-alerts/2912).

MAE recomandă ferm tuturor cetăţenilor români care se află pe teritoriul Republicii Niger să se adreseze Ambasadei României la Alger şi să comunice unde se află, pentru a putea fi contactaţi la nevoie.

Ministerul de Externe adaugă că Ambasada României la Alger urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate din Republica Niger, menţine legătura atât cu cetăţenii români care au solicitat sprijin, cât şi cu reprezentanţii celorlalte state membre UE, acordând asistenţa consulară necesară, conform competenţelor.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...