Orban o apreciază pe Irina Rimes: Este un cântăreţ în vogă, un lucru bun că s-a implicat în proiectul Brâncuși
Data actualizării: Data publicării:
Premierul interimar Ludovic Orban crede că Irina Rimes este potrivită ca ambasador onorific al lui Constantin Brâncuși, iar faptul că a acceptat să se implice în acest proiect e un lucru bun, pentru că a atras tinerii.
Prezent la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, Orban a spus că ideea de a o numi pe Irina Rimes ambasador onorific al sărbătorii este un lucru bun. Orban a mai spus că mulţi tineri au venit la eveniment pentru că a fost prezentă şi cântăreaţa.
„Prin faptul că a ales ca promovare prin intermediul unei persoane care nu se încadra în stilul clasic a reuşit să creeze o întreagă dezbatere şi sunt convins ca mulţi tineri au fost prezenţi azi (miercuri – n.r.) din cauza acestei decizii. Este un cântăreţ care este în vogă, un cântăreţ care este apreciat şi faptul că a acceptat să se implice în acest proiect, după părerea mea este un lucru bun şi cred că efectul a fost atins”, a spus Orban.
Pe 13 februarie, Ministerul Culturii a anunțat că artista Irina Rimes a fost desemnată ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020. Decizia sa a stârnit un val de critici din partea oamenilor de cultură și a opiniei publice.