O femeie a încercat să-și scoată fiul de 13 ani din țară, ilegal, ascuns sub o pătură în portbagajul unui BMW. Mama, prinsă de polițiștii de frontieră de la Nădlac, a declarat că dorea să ajungă împreună cu fiul său în Spania și a recurs la această metodă pentru că nu deținea un document de călătorie valabil pentru minor și nici procură notarială din partea tatălui pentru a putea călători în străinătate.
"Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak - judeţul Arad au depistat o femeie, cetăţean român, care a încercat să-şi scoată ilegal din ţară fiul în vârstă de 13 ani, ascuns în portbagajul unui autoturism.
În data de 21.01.2020, în jurul orei 11.30, la P.T.F Nădlac - Nagylak, s-a prezentat la ieşirea din ţară, cetăţeanul român S.C., în vârstă de 26 de ani, conducând autoturismul marca BMW, înmatriculat în Spania. Împreună cu acesta, în calitate de pasageră, mai călătorea şi D.E., în vârstă de 32 de ani.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport şi au descoperit, ascuns sub o pătură, în portbagajul autoturismului, un minor. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana ascunsă este un cetăţean român în vârstă de 13 de ani şi este fiul pasagerei.
Mama minorului a declarat că dorea să ajungă în Spania împreună cu fiul ei şi a recurs la această metodă deoarece nu deţinea document de călătorie valabil pentru minor şi procură notarială din partea tatălui pentru a putea călători în străinătate.
În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei cetăţeni, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale", potrivit Poliției de Frontieră.
Editor: I. I.