Video&Foto Momentul în care 9 migranți au fost descoperiți ascunși sub pături, printre pâine congelată, într-un camion care mergea spre Germania

Data publicării:
migranti vama nadlac
Migranți ascunși într-un camion cu pâine congelată. Sursa foto: Poliția de Frontieră

Nouă migranți au fost prinși în Vama Nădlac, în timp ce încercau să treacă ilegal granița spre Ungaria. Aceștia erau ascunși sub pături, într-un camion care transporta pâine congelată pe ruta Turcia - Germania. Atât ei, cât și șoferul de origine turcă sunt acum cercetați penal, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Camionul, înmatriculat în Turcia, s-a prezentat în Vama Nădlac din județul Arad, în cursul zilei de joi. La volanul automarfarului se afla un tânăr de 28 de ani, din Turcia. Potrivit documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta pâine congelată pe ruta Turcia - Germania.

La controlul compartimentului de marfă, însă, printre pâinea congelată, oamenii legii au descoperit și nouă oameni, ascunși sub pături.

"În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre pâinea congelată, nouă cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Siria, Irak și Palestina, cu vârste cuprinse între 19 și 52 de ani", se arată în comunicatul de presă al Poliției de Frontieră.

Cei 9 migranți - din Siria, Irak și Palestina - sunt acuzați acum de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Și călăuza lor va răspunde în fața legii pentru trafic de migranți.

Migranți ascunși într-un camion cu pâine congelată. Sursa foto: Poliția de Frontieră
Migranți ascunși într-un camion cu pâine congelată. Sursa foto: Poliția de Frontieră

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri