O bătrână de 83 de ani care lucrează ca femeie de serviciu la o grădiniță nu vrea să renunțe la job: „M-au rugat copiii”

Data publicării:
bunica sofia mediafax
FOTO: Medifax

Sofia Chiţoran, bunica de 83 de ani angajată ca femeie de serviciu la grădiniţa din localitatea Leurda, judeţul Gorj, a decis să nu se renunțe la job. Ea este cea mai în vârstă angajată a Inspectoratului Şcolar și a avut nevoie de acordul medicilor pentru a putea merge în continuare la lucru.

Bunica Sofia, aşa cum o alintă copiii, merge la Grădiniţa cu Program Normal Leurda din oraşul Motru chiar și în vacanță. Femeia de 83 de ani va începe în curând curățenia generală pentru ca micuții să revină în bănci în cele mai bune condiții.

Deși inițial, în luna aprilie, după ce a fost concediată și la scurt timp reangajată, în urma reacţiei de indignare din partea comunităţii, aceasta declara că va mai lucra până la vacanța de vară, femeia s-a răzgândit. A decis să rămână în mijlocul copiilor.

„Mai rămân să lucrez la grădiniță. Dacă vor găsi pe altcineva, voi da în primire. Am luat această hotărâre pentru copii. Și în vacanță merg, mai fac curat prin curte, nu pot să stau așa. Mai vin copiii să se joace, trebuie să am grijă să nu spargă geamurile. Trebuie să dau cu sapa la flori, să fie frumos pe afară. În septembrie, când începe școala, am auzit că începe pe 9, înainte ștergem geamurile, facem curat peste tot, în interior. Focul îl facem din octombrie. Copiii sunt bucuroși, ei pe mine mă cunosc, m-au rugat părinții, copiii, să rămân. Și eu vreau. Cu ei m-am învățat de atâția ani, 41 de ani de când lucrez cu ei. Ziua mea este pe 5 noiembrie și vreau să sărbătoresc cu copiii, le aduc suc, bomboane. Sunt sănătoasă", a declarat, potrivit MEDIAFAX, Sofia Chițoran, care are un contract de două ore pe zi la unitatea de învățământ.

De peste 40 de ani, femeia își începe programul, în fiecare dimineaţă, înainte de ora 7.00, mai ales iarna, când prima grijă este ca preşcolarii să aibă căldură în clasă.

Dorința de a rămâne să lucreze la grădiniță este respectată de fiul ei. „Vrea să lucreze în continuare. A făcut vizita medicală, e valabilă șase luni. Trebuie să mergem iar după cele șase luni. Mama vrea să rămână, ea zice că se termină grădinița înaintea ei. Eu sunt de acord să rămână, este viața ei", a spus Eugen Chițoran, fiul bunicii Sofia.

Camelia Barbu, directorul Grădiniţei cu Program Normal Leurda, din oraşul Motru, susține că femeia de 83 de ani va efectua controlul medical periodic și își va putea continua activitatea la grădiniță. „Este ok, cum să nu! Din punctul meu de vedere poate să lucreze. I-a dat medicul pe șase luni și probabil merge la control după șase luni și e decizia medicului de medicina muncii, nu a mea", a precizat Camelia Barbu.

În tinereţe, Sofia Chiţoran a muls vacile la CAP-ul din localitate şi are acum o pensie de aproximativ 600 de lei. Pentru munca de la grădiniţă, femeia mai primește aproximativ 400 de lei.

Viceprimarul orașului Motru, Cosmin Morega, a fost cel care, în luna martie, a aflat povestea bătrânei, după ce a mers la grădiniţă pentru a vedea ce reparaţii trebuie să fie făcute în această instituţie. Edilul se bucură că femeia vrea să lucreze în continuare.

„E un lucru bun, fiindcă am văzut și atunci, cu asta se hrănește dumneaei, asta o ține în putere și în viață, această activitate de zi cu zi în preajma acelor copilași. Am văzut cu câtă dragoste le spune câte o povestioară, se joacă cu ei, îi întreabă dacă și-au făcut temele, desenele. Eu consider că această activitate o ține activă pe doamna Sofia și o face din multă, multă dragoste pentru copii. Deja a devenit o obișnuință. Și dacă nu are de lucru, în fiecare zi dumneaei trebuie să treacă pe acolo, zece minute, o jumătate de oră, o oră, cât este necesar, să mai îngrijească o floare, să nu fie probleme la un geam, este o activitate pe care o face cu mult drag. Un angajat model, mulți se duc, să zic așa, cu oarecare reținere la serviciu, dumneaei se duce cu mult drag și ar fi un exemplu de urmat pentru mulți, mulți alții", a declarat, pentru Mediafax, Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”