O asistentă care ar fi eliberat certificate de vaccinare false, reținută. Femeia lua între 500 și 1500 lei de la pacienți

Data publicării:
certificat de vaccinare tinut in mana
Certificat de vaccinare. Imagine ilustrativă. Foto: Inquam Photos / George Călin

O asistentă care lucra la un cabinet medical de familie este cercetată penal și acuzată de luare de mită, după ce ar fi eliberat mai multe certificate de vaccinare false. Femeia primea între 500 și 1500 de lei de la fiecare pacient, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Oamenii legii au dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore. 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj anunță, joi dimineață, că o asistentă medicală dintr-un cabinet de familie este urmărită penal pentru luare de mită și fals intelectual pentru că ar fi eliberat, contra unor sume de bani, certificate false de vaccinare împotriva Covid-19.

Femeia ar fi luat între 500 și 1500 lei de la fiecare pacient. În 10 noiembrie, procurorii au desfăşurat percheziţii la domiciliul suspectei şi la cabinetul medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.

"Din materialul probatoriu administrat până în prezent a rezultat că suspecta, în calitate de asistentă medicală în cadrul Cabinetului medical de familie, având ca atribuţii de serviciu administrarea la cerere a dozelor de vaccin anti COVID 19, introducerea în sistemul informatizat a datelor persoanelor vaccinate şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare (activităţi reglementate de Ordinul nr. 645/501/2021 al Ministrului Sănătăţii), a pretins şi primit cu titlu de mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani, între 500 şi 1500 de lei de persoană, de la mai multe persoane, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, a nu administra dozele de vaccin, introducând în sistemul informatizat date informatice necorespunzătoare adevărului, privind vaccinarea mai multor persoane, în scopul de a produce consecinţe juridice, eliberând în fals mai multe adeverinţe de vaccinare, consemnând în mod necorespunzător adevărului că persoanele respective ar fi fost vaccinate", a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. 

Procurorul a dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore. 

"Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urinând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun", au mai transmis oamenii legii.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri