Mortul de Covid pierdut la Floreasca a fost, de fapt, luat și îngropat de altă familie

Data actualizării: Data publicării:
cadavru transportat pe targa de doua persoane în echipament de protectie
Mortul de Covid pierdut la Floreasca ar fi fost luat de altă familie FOTO: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Pacientul mort de COVID și dispărut din Spitalul Floreasca a fost găsit. O altă familie a ridicat cadavrul și l-a îngropat crezând că-i ruda lor. Acum poliția face anchetă pentru neglijență. În paralel sunt verificări administrative și la spital.

De altfel, aceasta a fost și prima suspiciune a personalului spitalului în momentul în care s-a constatat că trupul unui decedat dispăruse fără urmă.

Noi am avut pe data de 31 decembrie două persoane care au decedat și una dintre familii a identificat cadavrul și acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum, noi verificăm să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de familie sau dacă cineva a greșit în momentul în care a predat cadavrul, pentru că, cel mai probabil, cele două cadavre au fost încurcate”, a spus medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Floreasca.

Un pacient decedat pe data de 31 decembrie, urma să fie preluat de familie luni, 4 ianuarie. Însă, atunci când au ajuns la spital, membrii familiei au fost informați că decedatul este de negăsit. Încă de la început a existat suspiciunea că trupul a ajuns la o altă familie care, între timp, l-a și înmormântat.

Mioara Păuna, soția decedatului: „Astăzi am venit la ora 9, ni s-a spus să așteptăm, pe urmă ni s-a spus asteptați, că e o încurcătură... Am văzut ce morți mi-au arătat dânșii care erau de COVID, nu am recunoscut niciunul. Ultima explicație e că s-ar putea să-l fi dat la altcineva. Atunci am apelat la poliție. Noi ne vrem cadavrul, eu am trei copii care suferă, l-au iubit, era tatăl lor.”

"În cauză au fost declanşate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. În contextul activităţilor de cercetare urmează a se stabili situaţia concretă a trupului neînsufleţit", informează, luni, Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Familia decedatului a sesizat la 112 că a fost anunţată cu privire la decesul unei rude aflate în spital. Dar când membrii familiei au sosit pentru a ridica trupul neînsufleţit, 'reprezentanţii spitalului nu l-au putut elibera', precizează DGPMB.

"La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1, care au intrat în contact cu familia, dar şi cu reprezentanţi ai unităţii sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale", arată sursa citată.

Verificările sunt efectuate de Secţia 1 Poliţie în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Familia din Rusia care a trăit 40 de ani complet izolată de lume: nu auzise de Al Doilea Război Mondial și...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
"Brad își mai vede copiii doar când merg pe covorul roșu cu mama lor". Intriga din spatele apariției...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
Rămâi fără pensie dacă poștașul nu te găsește acasă. Șeful Postei Române confirmă
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
semn de alerta aeriana
Ambasada SUA de la Kiev s-a închis după ce a primit informații privind un „atac aerian semnificativ”
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Nicole Kidman, adevărul despre fotografia virală apărută după divorțul de Tom Cruise: „Asta nu era viața...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer