Misterul orașului care se pregătea de scenariul roșu. Cazurile de coronavirus au dispărut peste noapte

Data actualizării: Data publicării:
oameni din harlau fara masca
În Hârlău, masca se poartă mai degrabă sub bărbie sau cel mult sub nas. Foto: Digi24

În timp ce numărul de infectări cu noul coronavirus este în creştere la nivel naţional, 3 oraşe din judeţul Iaşi nu au niciun caz de îmbolnăvire raportat în comunitate. Mai mult, la Hârlău s-a trecut de pe o zi pe alta de la o incidenţă de aproape trei, care ducea oraşul în scenariul roşu, la zero. Toţi cei diagnosticaţi cu COVID-19 s-au însănătoşit brusc. Nimeni nu ştie să spună câte teste se fac în fiecare zi în aceste localităţi, iar o plimbare scurtă prin zonele centrale arată că pentru mulţi regulile sunt opţionale. Masca se poartă mai degrabă sub bărbie sau cel mult sub nas.

Oraşul Hârlău a trecut săptămâna aceasta de la o incidenţă de 2,97 la mia de locuitori la zero. De la un pas de a intra în scenariul roşu, localitatea a trecut, de pe o zi de alta, la relaxarea scenariului verde, fără niciun caz de COVID-19. Nici localnicii nu îşi explică miracolul pentru că regulile sunt departe de a fi respectate cu stricteţe.

- Nu ştiu, nu ştiu care e motivul. Poate e lumea mai sănătoasă.

- Masca am văzut că nu prea se poartă regulamentar. 

În zona centrală este forfotă, iar masca este rareori purtată astfel încât să acopere gura, dar şi nasul. În multe situaţii nici nu există.

- N-am mască, nu-mi pune întrebări.

- De ce nu purtaţi?

- Nu ştiu ce să-ţi răspund. Păi, o am, dar când intru în magazin.

- Știţi că ar trebui să o purtaţi şi pe stradă!

- N-am ştiut, o am acum să o pun.

- O purtaţi aşa la mânecă, la încheietură.

- Ei, o pun acum, dar când intru în magazin.

- Asta cu coronavirusul e chiar o prostie.

- Dumneavoastă o portaţi regulamentar sau mai degrabă sub nas.

- Eu nu cred, eu am fost în străinătate şi nu m-am infectat, am fost luni de zile şi nu m-am infectat. Mă întâlnesc cu poliţia pe stradă şi îmi spune să port masca, dar în rest n-aş purta-o.

- Şi eu mai greşesc.

- Ajută dacă o purtaţi sub nas?

- N-ajută, dar ce pot să spun, omul o poartă cum poate.

- Mai este care nu are aer. Mergeţi acolo în piaţă, obligat trebuie să o tragi, dar aşa oleacă aici, mai merge, ce Dumnezeu!

Explicaţia autorităţilor pentru faptul că incidenţa a scăzut brusc până la zero cazuri este că au existat 40 de cazuri în ultimele două săptămâni, dar s-au însănătoşit în acelaşi timp. Aproape toate centrele medicale din oraş sunt însă focare de COVID-19. Iar acestea nu sunt luate în considerare la calculul incidenţei.

Ligia Pricopi, jurnalist Digi24, relatează: La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihici Hârlău sunt 137 de cazuri de COVID-19. Este cel mai mare focar din oraş. 97 dintre cei confirmaţi pozitiv sunt angajaţi.

La nici 20 de kilometri distanţă, la Târgu Frumos incidenţa este zero de câteva săptămâni bune.

- Păi, eu ştiu cum? Dacă nu este, nu este!

- Nu mi-e frică. Toţi suntem una şi una, tari, puternici.

- Ştiţi că masca e obligatorie.

- Ei, poate să fie, dar eu nu o port. Eu beau o ţuică, mănânc usturoi, mănânc o floare, îmi trece.

- Ăsta e secretul aici, în Târgu Frumos?

- Da, da, da! Poate să vină şi mama poliţiei că nu mi-e frică.

- N-aveţi de gând să purtaţi mască.

- Niciodată!

Podu Iloaiei este al treilea oraş din judeţul Iaşi cu incidenţă zero şi tot de câteva săptămâni bune. Autorităţile nu au o situaţie defalcată a numărului de teste pentru aceste localităţi, unde în mod paradoxal nu se respectă regulile şi în acelaşi timp, oficial, nu există îmbolnăviri.

Ovidiu Mihăiuc, purtător de cuvânt la Prefectura Iași: „Incidenţa este zero pentru că, practic, în ultimele 14 zile toate cazurile cu bolnavi depistaţi pozitiv la COVID-19 la testare fac parte din focare existente sau focare nou constituite fără să fie persoane în afara acestor focare.”

Vasile Cepoi, directorul DSP Iași: „Cei care nu cred şi poartă masca sub barbă sau nu poartă mască deloc evident că sunt fie vectori, fie potenţiale victime ale infecţiei.

În tot judeţul Iaşi se fac zilnic aproximativ 2.000 de teste pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...