Opt militari au murit, miercuri seara, după ce un avion MiG-21 Lancer și un elicopter IAR-330 Puma, care plecase în căutarea primului aparat de zbor, s-au prăbușit. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat într-o intervenție la Digi24 că este absolut exclus să existe vreo legătură între cele două incidente aviatice și conflictul din Ucraina.
Întrebat dacă exclude orice legătură cu ce se întâmplă în prezent în Ucraina și aceste două incidente aviatice, ministrul Apărării a răspuns: "Este absolut exclus, nu există nicio dovadă și nu există nicio circumstanță care să ducă la această concluzie. Toate sunt scenarii de science fiction".
Vasile Dîncu a vorbit, la Digi24, și despre spațiul aerian al României în contextul războiului din țara vecină și spune că nu există niciun fel de vulnerabilitate, iar supravegherea se face cu întreg ansamblul de prezență avansată NATO în această zonă.
"Nu este vulnerabil spațiul aerian, pentru ca așa cum ați văzut în ultima vreme forțele NATO au îmbunătățit prezența și din punct de vedere a poliției aeriene, siguranței aeriene, a controlului aerian. Doar săptămâna aceasta am avut o suplimentare cu aeronave din partea Italiei, Germaniei, patrulăm și cu avioane care vin din nord, din statele baltice, din Polonia. Supravegherea nu se face prin forțele noastre aeriene singure, se face prin întreg ansamblul de prezență avansată NATO în această zonă", a precizat ministrul Apărării.
În ceea ce privește achizițiile de înzestrare a forțelor aeriene, Dîncu a declarat că se dorește accelerarea tuturor programelor în acest sens, după anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis, privind suplimentarea de la 2% la 2,5% a procentului din PIB alocat apărării.
"Vom vedea concluziile raportului, am hotărât ca toate programele de achiziții să le accelerăm cât este posibil, sper să simplificăm și modalitățile legale prin care se pot face achiziții în România, chiar dacă în zona militară sunt proceduri speciale. Sperăm ca odată cu anunțul pe care CSAT l-a făcut, prin vocea președintelui României, pentru suplimentarea a 2% din PIB la 2,5% să accelerăm și să aducem mai aproape etape de înzestrare care erau pentru anii 2026-2027 și să mărim procentul din bugetul Ministerul Apărării Naționale care este destinat înzestrării forțelor aeriene."
Miercuri seara, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20,03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei.
Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare - salvare, iar un elicopter IAR-330 Puma a decolat spre zona posibilului impact.
Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20,44 şi s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.
În accidentul aviatic şi-au pierdut viaţa 8 oameni.
Editor : A.A.