Cine este generalul din umbră pe care Kim Jong Un l-a trimis în Rusia în fruntea trupelor nord-coreene ce luptă în armata lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Kimg Jong Un și generalul Kim Yong Bok
Identitatea generalului Kim Yong Bok (în poză: alături de Kim Jong Un) era un total mister înainte ca liderul de la Phenian să trimită mii de trupe în Rusia. Captură foto: X

Într-o țară în care elitele militare sunt tratate ca niște celebrități, generalul Kim Yong Bok a fost rareori văzut sau menționat în public, înainte ca Phenianul să trimită 11.000 de soldați în ajutorul armatei lui Putin. Rolul său de conducere în cadrul forțelor speciale i-a cerut să își ascundă identitatea, dar acum, de când a devenit cel mai important oficial militar al Coreei de Nord în Rusia, misteriosul general a ajuns dintr-o dată în centrul atenției, relatează The Wall Street Journal.

Oficialii de la Kiev și Seul au confirmat prezența generalului în Rusia. În ultimele zile, președintele Biden i-a dat undă verde Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acțiune asupra teritoriului Rusiei, prezența trupelor nord-coreene fiind unul dintre factorii care au influențat această decizie mult așteptată de Kiev.

Ucraina a atacat pentru prima dată obiective de pe teritoriul Rusiei cu rachetele livrate de SUA săptămâna aceasta, lovind un depozit de muniție din regiunea rusească Briansk.

Oficial, rolul generalului Kim este de a integra trupele nord-coreene cu cele rusești, de a dobândi noi cunoștințe despre felul în care se poartă războiul modern pe câmpul de luptă din Ucraina și de a pune bazele unui sistem logistic prin care și mai multe trupe nord-coreene ar putea fi aduse în Rusia pe viitor.

Numărul total de trupe pe care Kim Jong Un ar fi dispus să le trimită în Rusia ar putea ajunge la 100.000, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care nu a oferit însă alte detalii.

Generalul misterios, la comanda celei mai mari unități de forțe speciale din lume

Identitatea generalului Kim a fost ascunsă până acum pentru că unitatea de forțe speciale pe care o comanda – cea mai mare din lume, având 200.000 de trupe la dispoziție – ar urma să desfășoare misiuni secrete în eventualitatea izbucnirii unui război în Peninsula Coreeană.

Generalul nord-coreean a ieșit din umbră după vizita președintelui rus Vladimir Putin din luna iunie la Phenian, atunci când cele două țări au semnat un acord de apărare reciprocă.

profimedia-0883157036
Vladimir Putin și Kim Jong Un, în timpul vizitei efectuate de președintele rus la Phenian, în iunie 2024 Foto: Profimedia Images

Generalul Kim a fost văzut mereu, mai apoi, în preajma liderului nord-coreean Kim Jong Un. Au vizitat împreună zone afectate de inundații, au monitorizat antrenamente ale forțelor speciale și au privit exerciții militare ale unităților de artilerie.

Despre generalul Kim și cariera sa militară aproape că nu se știe nimic, în ciuda atenției pe care elitele militare ale Coreei de Nord o primesc de obicei din partea presei controlate de Phenian.

Numele generalului Kim a fost menționat în 2015, atunci când a fost promovat pe postul de comandant al forțelor speciale nord-coreene. Un an mai târziu, a fost ales în principalul organism de elaborare a politicilor Coreei de Nord, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc.

Liderul trupelor nord-coreene din Rusia a primit un pistol comemorativ din partea lui Kim Jong Un

Ascensiunea sa a devenit clară la o întâlnire din iulie 2020, când Kim Jong Un le-a făcut cadou generalilor nord-coreeni de top mai multe pistoale comemorative.

Armele se numeau „Paektu”, un termen care face referire la un munte sacru care, potrivit legendei, a servit ca bază a luptătorilor de gherilă ce au luptat împotriva trupelor japoneze.

Paektu ar fi, de asemenea, locul de naștere al lui Kim Jong Il, tatăl actualului lider nord-coreean, deși istoricii independenți pun la îndoială această informație.

Generalul Kim a intrat din nou într-un con de umbră până în luna martie, atunci când rolul său de al treilea om din armata nord-coreeană a fost făcut public. În calitate de general cu trei stele, el este unul dintre cele mai importante 10 figuri din armata Coreei de Nord, iar o campanie de succes în Rusia l-ar putea catapulta încă și mai sus în rang.

kim-jong-un-generali-pistoale-comemorative
Numărul total de trupe pe care Kim Jong Un ar fi dispus să le trimită în Rusia ar putea ajunge la 100.000. Foto: Profimedia Images

Aparițiile în public din ultimul timp ale generalului Kim în Coreea de Nord s-au extins dincolo de genul de evenimente la care predecesorii săi au participat. „Kim Jong Un le transmite rușilor: 'Vă trimit unul dintre oamenii mei de top. El stă chiar lângă mine'”, a explicat Michael Madden, expert în Coreea de Nord al institutului Stimson Center.

Forțele ruse i-au instruit deja pe soldații nord-coreeni în privința folosirii artileriei, a atacurilor lansate împotriva pozițiilor fortificate de pe câmpul de luptă și a operațiunilor cu drone.

Generalul Kim a fost unul dintre cei aproximativ 500 de ofițeri nord-coreeni trimiși în Rusia. Soldații din armata lui Kim Jong Un au primit documente false pentru a părea că sunt soldați ruși, potrivit agenției de spionaj a Coreei de Sud. Ei s-au deplasat către linia frontului cu echipament rusesc și purtând uniforme militare rusești.

Desfășurarea masivă de trupe și generali de top precum este Kim arată că Phenianul tratează cu foarte mare seriozitate alianța militară cu Rusia și îi va putea cere Moscovei mai multe tehnologii avansate în schimbul implicării armatei nord-coreene în războiul din Ucraina.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor