Lucian Boia, despre naționalism și teoriile „dacopate”

Data publicării:
decebal in stanca - lp

„Dacologia”, adică toată mitologia care exacerbează rolul dacilor în istorie, nu reprezintă decât „fantasmagorii”, teorii care sunt periculoase în măsura în care ilustrează un anume naționalism deranjant, pentru că deformează istoria, spune istoricul Lucian Boia. El crede însă că România are cea mai echilibrată atitudine din regiune în privința naționalismului și nu își face probleme nici în ceea ce privește o temută alunecare a ei spre Rusia.

„Mitologia asta dacică trebuie combătută ferm, nu e nimic adevărat. Rolul efectiv al dacilor îl știm în formarea poporului român, dar mitologia merge mult prea departe. Sunt români care cred că de aici a pornit civilizația lumii, care dau la o parte elementul roman, noi vorbim limba vorbită de daci și așa mai departe. Sunt fantasmagorii. Absolut”, a declarat istoricul Lucian Boia, într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.

„Că aceste teorii „prind” nu e lucrul cel mai periculos, doar în măsura în care ilustrează tot un naționalism, adică noi suntem mai buni decât alții, noi aici, între noi, cum zice și Trump în Statele Unite, e replierea asta, fiecare se închide în sine, aici e o primejdia, definită de naționalismele de tot felul”, a continuat Lucian Boia.

„Cred totuși că la noi lucrurile sunt mai puțin grave. Românii au un spirit de compromis și, pe de altă parte, e mare admirația în România pentru modelul occidental, a fost cândva pentru Franța, e acum ceva mai mult pentru Germania, mai mult pentru Statele Unite, nu e mare iubire pentru Rusia, deci cred că România se prezintă destul de echilibrat în vâltoarea asta din ultimele luni. Am impresia că în zona asta unde ne aflăm suntem țara cea mai echilibrată ca atitudine. Sigur, avem și naționalism extrem, dar nu e foarte caracteristic pentru scena politică românească”, spune Lucian Boia.

Discursul naționalist și campania electorală

El a comentat în context și filmul realizat de ambasada Rusiei la București în legătură cu campania de donații pentru Cumințenia Pământului. „Filmele de propagandă nu sunt mincinoase în totalitatea lor. Cea mai mare propagandă nu este să minți cu nerușinare, ci să amesteci adevărul cu neadevărul, îți trebuie și o ancoră în adevăr ca să fii credibil”, a subliniat istoricul. „Nu-mi fac griji cu privire la alunecarea României spre Rusia. Cred că românii sunt în cel mai rău caz prudenți cu Rusia și în cel mai bun caz au chiar o atitudine de neacceptare a versiunilor rusești”, a adăugat el.

România modernă s-a făcut prin raportarea la Vest, la Occident. Asta se întâmplă și astăzi, elita românească privește spre Vest. Dacă în secolul XIX erau Franța și Germania, într-o anumită măsură, acum sunt Statele Unite, a arătat Lucian Boia.

Istoricul speră că discursul naționalist care a fost resuscitat în ultima vreme este în strictă legătură cu perioada campaniei electorale și vede un pericol în intensificarea discursului naționalist. „Pe mine ca istoric mă deranjează, fiindcă conduce direct la deformarea istoriei”, a explicat el.

„Noi astăzi suntem o națiune unitară, o națiune bine consolidată, dar nu servește la nimic să spui că așa a fost de-a lungul întregii istorii, fiindcă naționaliștii pornesc de la daci: geto-dacii reprezentau o unitate politică, culturală, lingvistică, după aceea, țările române în Evul Mediu aveau o istorie profund unitară”, ceea ce e fals, pentru că cele două principate au avut o istorie distinctă față de Transilvania și Basarabia, a argumentat istoricul. „Dar toate astea s-au întâlnit la un moment dat și au dat România de astăzi, cu sentimentul oricărui român că aparține unei națiuni unite. Dar asta nu înseamnă că Ștefan cel Mare îi reprezenta pe toți românii”, a spus Boia, arătând că lucrurile acestea nu trebuie exagerate sau chiar falsificate în ideea că servesc prezentului.

De ce e imposibilă o rupere teritorială a României

E pură inconștiență să arunci pe piață asemenea vorbe, despre o rupere teritorială, a mai spus istoricul, care a arătat și de ce acest lucru nu ar fi fezabil: „Românii au în prezent o proporție mult mai mare între locuitorii Transilvaniei decât aveau chiar în 1918. Atunci erau ceva mai mult de jumătate, acum se apropie de 80 la sută. Cum adică, o minoritate maghiară are capacitatea să rupă Transilvania, să-i convingă și pe românii transilvăneni: hai să lăsăm la o parte România, vom avea o altă evoluție mai bună decât în cadrul României? Așa ceva nu se va întâmpla și cine vine cu asemenea scenarii se bate cu pumnul în piept că sunt patrioți, naționaliști. Eu cred că ceea ce spun ei, toate lucrurile astea complet neadevărate, sunt împotriva mersului firesc al națiunii române. Națiunea română este una unită, consolidată și România nu se va rupe în niciun fel.

Exacerbarea naționalismului înseamnă o reacție împotriva Occidentului. Se ajunge la teze conspiraționiste, că cineva ne vrea răul”, a arătat Lucian Boia.

Interviul integral îl puteți viziona aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...