Dosarul Bamboo. Cercetarea la faţa locului ar putea dura câteva luni
Ancheta incendiului de la clubul Bamboo bate pasul pe loc la cinci zile de când localul s-a făcut scrum.
Digi24 te ține la curent cu știrile din justiție, procese aflate pe rol, în care sunt implicate personalități publice, sentințe de ultimă oră. Ai cele mai noi știri de la Înalta Curte de Casație și Justiție și tribunale. În plus, afli declarații si noutăți de la experți.
Ancheta incendiului de la clubul Bamboo bate pasul pe loc la cinci zile de când localul s-a făcut scrum.
Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului. Curtea Supremă a decis şi condamnarea omului de...
Publicat acum acum 8 aniMinisterul Justiției organizează luni la sediul ministerului dezbateri publice privind ordonanțele grațierii și de modificare a Codului penal.
Publicat acum acum 8 aniUn medic, două asistente, doi farmacişti şi administratorul unei farmacii au fost reţinuţi de procurorii din Ialomiţa, într-un dosar de fraude cu reţete false. Cei şase sunt suspectaţi că au...
Publicat acum acum 8 aniAsociația „21 Decembrie 1989” a transmis o scrisoare deschisă, adresată ministrului justiției și procurorului general, în care își spune punctul de vedere în legătură cu ultimele evoluții legate de...
Publicat acum acum 8 aniPreședintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că audierea șefului SRI în comisia de control reprezintă „doar primul pas într-un şir lung de acţiuni ale Parlamentului”. „Nu mai merge tactica...
Publicat acum acum 8 aniFosta şefă a DIICOT, Alina Bica, ar putea afla joi, sentinţa în dosarul în care a fost acuzată că a luat mită pentru a închide dosarul omului de afaceri Horia Simu. În acest dosar a fost judecat şi...
Publicat acum acum 8 aniProcurorii consideră că promovarea celor două proiecte de acte normative nu poate fi realizată în regim de urgenţă.
Publicat acum acum 8 aniPreşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre Raportul MCV în discursul ţinut în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Publicat acum acum 8 aniMinistrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a dat asigurări că toate recomandările Comisiei Europene vor fi puse în practică.
Publicat acum acum 8 aniDan Adamescu nu a fost infectat cu bacterii în perioada în care a stat în penitenciar, la internarea în spitalul privat, unde a stat din septembrie 2016, neavând un astfel de diagnostic, arată...
Publicat acum acum 8 aniPlenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat, miercuri, aviz negativ asupra proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale.
Publicat acum acum 8 aniPreședintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că va propune ca România să nu mai coopereze în cadrul MCV.
Publicat acum acum 8 aniGermania pledează pentru stabilitate şi predictibilitate în România şi pentru „continuarea fermă a parcursului de întărire a statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei în ţară”, a declarat...
Publicat acum acum 8 aniLiviu Dragnea i-a cerut ministrului Justiţiei să anunţe public câţi oameni au murit în închisorile din România.
Publicat acum acum 8 aniSancțiuni la centrul de psihiatrie din Maciuca, județul Vâlcea, după ce au apărut în presă imagini cu pacienții tinuți legati. Directorul a fost demis, medicul generalist angajat în centru a fost, la...
Publicat acum acum 8 aniPreședintele Klaus Iohannis apreciază faptul că sunt recunoscute progresele întregistrate de România în cadrul MCV.
Publicat acum acum 8 aniUn ofițer de poliție din cadrul DGPMB - Secția 22 este urmărit penal de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată, el fiind plasat sub control judiciar cu interdicția exercitării...
Publicat acum acum 8 aniRaportul MCV publicat astăzi „nu schimbă absolut nimic, pentru că rămâne interesul celor care vor să treacă ordonanțele de urgență”.
Publicat acum acum 8 aniMihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei „Iniţiativa România”, anunţă că au depus un denunţ penal la DNA, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul...
Publicat acum acum 8 aniȘefa DNA a punctat că, doar în ultimii trei ani, suma valorilor indisponibilizate de către procurorii din subordinea sa a fost de peste 1,5 miliarde de euro.
Publicat acum acum 8 aniConsiliul Superior al Magistraturii (CSM) analizează, miercuri, în şedinţa plenului, proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale, trimise de Ministerul...
Publicat acum acum 8 aniGuvernul a publicat pe site-ul său proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei, azi, 25 ianuarie 2017.
Publicat acum acum 8 aniRomânia nu scapă de MCV nici anul acesta, se arată în concluziile raportului publicat astăzi. Documentul a venit în contextul celor două ordonanţe lansate în dezbatere de către Guvern, cea pentru...
Publicat acum acum 8 aniPreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că săptămâna viitoare va face un demers legal cu privire la dosarul referendumului.
Publicat acum acum 8 aniPreşedintele răspunde ministrului de Interne, Carmen Dan, care a apreciat că referendumul va costa foarte mult şi că România are alte priorităţi.
Publicat acum acum 8 aniPreşedintele Senatului l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că neagă ordinea constituţională.
Publicat acum acum 8 aniPreşedintele Klaus Iohannis a respins declaraţiile făcute de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a invocat pericolul ca România să fie amendată de CEDO cu 80 de milioane de euro.
Publicat acum acum 8 aniÎndepărtarea resturilor fostului club Bamboo ar putea costa până la 15.000 de euro pe zi, spun specialiştii.
Publicat acum acum 8 anipreşedintele va dori să obţină, prin consilierii săi, şi informaţii de la CEDO cu privire la decizia pilot de sancţionare a României în cazul condiţiilor din penitenciare.
Publicat acum acum 8 aniCercetarea la faţa locului în cazul Bamboo nu a putut fi făcută, din cauza riscului de prăbuşire a structurii metalice a clădirii care a ars în incendiu, precizează procurorii.
Publicat acum acum 8 aniPentru dispariţia de sub filaj a lui Sebastian Ghiţă trebuie să dea explicaţii Poliţia Română, a declarat şeful statului în drum spre Strassbourg, unde participă la ceremonia de marcare a Zilei...
Publicat acum acum 8 aniPreședintele Klaus Iohannis a declanșat marți procedurile privind consultarea populară privind amnistia și grațierea.
Publicat acum acum 8 aniAstăzi, președintele a transmis o scrisoare președinților celor două Camere solicitând consultarea Parlamentului cu privire la referendum.
Publicat acum acum 8 aniMarian Godină aduce noi argumente în susţinerile sale contra legii graţierii şi vrea o triere a celor care îşi exprimă opiniile pe pagina sa de Facebook.
Publicat acum acum 8 aniComunitatea online Corupţia Ucide anunţă un protest în faţa sediului Consiliului Naţional al Audiovizualului. Organizatorii consideră că instituţia nu îşi face datoria în contextul manipulărilor de...
Publicat acum acum 8 aniNicușor Dan, președintele Uniunii Salvați România, a făcut un apel către românii care au votat PSD și ALDE la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
Publicat acum acum 8 aniAnchetatorii nu au putut să înceapă cercetarea la faţa locului în cazul incendiului din clubul Bamboo. Pompierii spun că în zona există, încă, pericol de prăbuşire. Între timp însă procurorii l-au...
Publicat acum acum 8 aniAnul 1988 a marcat o premieră: mii de infractori au fost eliberaţi din închisori.
Publicat acum acum 8 aniO lege a graţierii şi amnistiei dată prin ordonanţă de urgenţă reprezintă un abuz din partea majorităţii parlamentare. Este avertismentul lui Mircea Geoană. Invitat la emisiunea „În faţa ta” de pe...
Publicat acum acum 8 aniLa audierile de duminică de la Poliția Capitalei, administratorul clubului Bamboo a susţinut că are probe din care rezultă că cineva a dat foc intenţionat clubului.
Publicat acum acum 8 aniAnchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală.
Publicat acum acum 8 aniO lege a grațierii ar trebui discutată, dar ea nu trebuie considerată o soluție-miracol, afirmă fostul premier Adrian Năstase, într-o postare pe blogul său.
Publicat acum acum 8 aniDNA a transmis ministrului Justiţiei un punct de vedere argumentat cu privire la proiectele de modificare şi completare a Codului Penal şi a Codului de procedură penală, precum şi pentru graţierea...
Publicat acum acum 8 aniOmul de afaceri Ioan Neculaie este cercetat penal pentru noi infracţiuni de delapidare şi spălare de bani, pe care le-ar fi săvârşit în timp ce se afla sub control judiciar pe cauţiune.
Publicat acum acum 8 aniTentativele Guvernului Grindeanu de a modifica fără vreo dezbatere Codul Penal şi de a emite ordonanţă de urgenţă pentru graţiere au stârnit reacţii în sistemul judecătoresc. Procurori-şefi...
Clădirile preluate de Administraţia Penitenciarelor în perioada 2008-2015 nu pot fi transformate în locuri de detenţie pentru că sunt în stare deplorabilă.
Într-un interviu acordat Ziare.com, procurorul general al României, Augustin Lazăr, susţine că denunţurile anunţate de fugarul Sebastian Ghiţă au fost o operaţiune de imagine.