Ioan Neculaie, cercetat penal pentru noi infracţiuni de delapidare şi spălare de bani

Data publicării:
Presedintele clubului FC Brasov, Ioan Neculaie, sustine o conferinta de presa.
Foto: Agerpres

Omul de afaceri este cercetat penal pentru noi infracţiuni de delapidare şi spălare de bani, pe care le-ar fi săvârşit în timp ce se afla sub control judiciar pe cauţiune, fiind acuzat că şi-a însuşit nejustificat din casieria firmei sale peste 200.000 de lei şi a spălat o parte din sumă prin facturi fictive. Vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov care au extins cercetările în cazul lui Neculaie au cerut arestarea acestuia, dar magistraţii Tribunalului au respins cererea.

Presedintele clubului FC Brasov, Ioan Neculaie, sustine o conferinta de presa.
FOTO Agerpres

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov susţin, în motivarea cererii de arestare, că Neculaie a luat legătura cu alţi inculpaţi din dosar, deşi nu avea voie să facă acest lucru. Totodată, anchetatorii au anunţat că pe perioada controlului judiciar Neculaie ar mai fi comis şi alte infracţiuni de spălare de bani şi delapidare, extinzând cercetările.

”Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, la data de 19 ianuarie 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Ioan Neculaie, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată şi spălare de bani, constând în aceea că, în perioada mai 2016 - decembrie 2016, inculpatul, în calitate de manager al SC Prescon Piatra Mare SA, şi-a însuşit în mod nejustificat din casieria societăţii suma de 215.187,3 lei, iar o parte din această sumă (73.692,3 lei) a fost spălată de către inculpat prin procurarea de facturi fictive şi evidenţierea acestora în contabilitate“, a precizat procurorul Adrian Aldea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri