Ministrul de Interne, despre referendum: Sunt alte priorități

Data actualizării: Data publicării:
carmen dan

Referendumul „este o situație care trebuie analizată”, a declarat Carmen Dan, ministrul de Interne, marți dimineață, după ce președintele Klaus Iohannis a declanșat procedurile pentru consultarea populară privind amnistia și grațierea.

Actualizare 12:30. Carmen Dan a făcut din nou declarații și a adăugat că, dimineață, când a făcut declarații, nu știa că președintele Iohannis a trimis scrisorile către Parlament.

„La momentul la care mi s-a pus întrebarea, nici nu știam că președintele a transmis. Dar respectăm prevederile legale, urmărim etapele legale și, bineînțeles că în funcție de deczia care se ia, MAI va face tot ce se poate ca, dacă vom avea referendum, să se deșfășoare cu transparență și cu respectarea condițiilor legale”, a susținut Carmen Dan.

Întrebată dacă vede necesar proiectul grațierii colective, ea a spus că „nu e așa de important punctul meu de vedere”. „Nu am dat în acest moment un aviz pe actele normative pentru că procedura e aceea de a sta în consultare publică”, a mai spus ministrul.

În legătură cu referendumurile propuse de Liviu Dragnea - pe tema familiei formată dintr-un bărbat şi o femeie şi despre eliminarea imunităţii, inclusiv pentru preşedintele României - Carmen Dan a răspuns că „este și asta o discuție, în momentul în care se va stabili, probabil că se vor găsi și fondurile”.


 

„Referendumul (pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, n.red.) din 2012 a costat foarte mult. Din punctul meu de vedere sunt alte priorități. Este o analiză care trebuie să o facă mai mulți factori și avem în momentul acesta, zic eu, prioritate să aplicăm măsurile pe care noi le-am asumat prin programul de guvernare. Dar este o situație care trebuie analizată”, a spus Carmen Dan, ministru de Interne, aflată la Teleorman la o ceremonie dedicată Micii Uniri.

Președintele Klaus Iohannis a declanșat, marți, în conformitate cu prevederile articolul 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la „continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”.

Astăzi, președintele a transmis o scrisoare președinților celor două Camere solicitând consultarea Parlamentului cu privire la referendum.

Luni seară, președintele țării a anunțat referendumul privind amnistia și grațierea.

„În aceste zile au avut loc proteste, oamenii au ieşit indignaţi să protesteze în stradă împotriva acestei încercări de a modifica prin ordonanţă de urgenţă legislaţia penală. Am auzit fel şi fel de aberaţii, imediat după ce au ieşit oamenii în stradă. Activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o lovitură de stat. Cetăţenii să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitură de stat, ci lovitura de graţie statului de drept”, spus Klaus Iohannis.

Duminică, zeci de mii de români au protestat în toată țara față de intenția guvernului Grindeanu de a adopta ordonanțe de urgență privind grațierea și modificarea codului penal.

Săptămâna trecută, Klaus Iohannis a condus ședința de urgență în care ar fi urmat să se adopte cele două acte normative.

„Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere dar nu se vede. Sunt doi elefanți, ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață. Domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor a fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni grațierea și modificarea codurilor penale”, a declarat, miercuri, Klaus Iohannis.

Citiţi şi: Ce urmărește Dragnea? Președinte. Anul acesta!

Ce va face Liviu Dragnea mai departe

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Simona Halep revine în forță și își reia drumul spre glorie: Marea campioană va...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Imagini virale cu trei lupi care apar pe o pârtie de schi renumită din Italia: „Se antrenează să fie mai...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic